Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar(FSSP) este invitata la negocierile privind Contractul colectiv de munca si Acordul colectiv privind raporturile de serviciu. Se recunoaste astfel si la nivel institutional reprezentativitatea noastra, lucru constatat in fapt de Tribunal prin Decizia nr. 11/22.11.2017.
Discutiile se vor purta pe marginea unui Contract colectiv de munca, contract ce dorim sa fie avantajos personalului civil din penitenciare. Acordul reprezinta de asemenea o alta provocare, el aplicandu-se celei mai mari parti a personalului. Vom aduce la cunostinta conducerii MJ, dorinta noastra de a trece peste faza in care ministerul isi permite luxul de a eluda o intelegere, fie ea si nescrisa cu privire la promovarea formei de statut agreata de toate cele trei parti, MJ – ANP si sindicate, precum si gasirea unor modalitati prin care sa poata fi platite orele necompensate cu timp liber necorespunzator.
Altfel ne rezervam dreptul de a actiona in consecinta.