Proiectul de ordin al ministrului justiției privind condițiile de acordare, pentru personalul din sistemul administrației penitenciare, a majorării salariului în cuantumul prevăzut la art. 4 din Ordonanța de Urgență nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, cu completările ulterioare

În temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Justiției supune dezbaterii publice, proiectul de ordin al ministrului justiției privind condițiile de acordare, pentru personalul din sistemul administrației penitenciare, a majorării salariului în cuantumul prevăzut la art. 4 din Ordonanța de Urgență nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, cu completările ulterioare.

Proiect de ordin | Referat de aprobare

Propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Justiției, str. Apolodor, nr.17, sector 5, București sau pe fax, la nr. 037 204

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *