Cel mai recent caz, care ridică serioase semne de întrebare privind principiile meritocrației, ale ierarhiei instituționale și, potențial, ale imposturii în exercitarea unor funcții de conducere, este despre numirea la Penitenciarul Codlea, în funcția de director adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar a ofițerului Mihai Andrei Frățilă, decizie care este puternic susținută de directorul general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Mugurel Staicu.
Un parcurs profesional atipic, care nu recomanda numirea intr-o functie de conducere de o asa importanță, ci mai degrabă o orientare folosită în vederea unei promovari oportuniste, bazată pe apartenența la o anumită gașcă.
Parcursul profesional al domnului Frățilă Mihai Andrei este unul lipsit de realizări profesionale, mai degrabă marcat de orientare spre functii care nu implică responsabilitate și care prin natura specializării nu are nicio legătură cu cerințele unei funcții de conducere de acest nivel într-un penitenciar. Să analizăm însă cronologia parcursului profesional:
- 31 de ani: O vârstă la care mulți ofițeri abia își consolidează experiența în diverse compartimente operative.
- Absolvent al Academiei Naționale de Informații(ANI), o instituție de învățământ ce școlarizează ofițeri și pentru sistemul penitenciar, cu minime informații în ce privește acest sistem, nu o școală de formare pentru ofițeri de penitenciare cu specializare în management operațional sau siguranța deținerii.
- Încadrat în anul 2018 la Penitenciarul Brăila, la 23 de ani, ca ofițer regim penitenciar – un prim contact cu realitatea sistemului, dar pentru o perioadă extrem de scurtă, care nu a asigurat decât o minimă interacțiune cu ceea ce înseamnă sectorul operativ, muncă ce l-a plictisit extrem de repede, fapt dovedit de parcursul ulterior.
- Mutat în anul următor la Ploiești, în Direcția Prevenire a Criminalității și Terorismului (DPCT) – o direcție care de-a lungul timpului și-a dovedit ineficiența – vezi printre altele ,,informațiile” care au lipsit cu desăvârșire, cu privire la intențiile turcului Abdullah Atas, condamnat la 22 de ani de închisoare după ce, în 2015, a omorât un agent de poliție rutieră, care a fost trecut într-un regim de detenție, foarte facil, care pune multe semne de intrebare cu privire la acest lucru, și care regim de detenție – semideschis, i-a permis obținerea unor astfel de beneficii.
- Detașat la Codlea în anul 2021, tot pe linie DPCT și mutat definitiv tot în același an, păstrând specializarea DPCT.
- Numirea în funcția de Director Adjunct: De la un ofițer fără o experiență în managementul unui penitenciar, și cu o specializare principală în așa zisa prevenire a criminalității, la o funcție de director adjunct siguranța deținerii, pare un salt ierarhic care sfidează logica unei cariere construite pe experiență și vechime în muncă directă cu deținuții și personalul de pază și supraveghere.
Deși se încadrează în politica instituțională promovată chiar de la vârful Ministerului Justitiei, am crezut că aceasta este doar conjucturală și că vizează apropiații ministrului, domnul Staicu fiind unul din beneficiarii acestei conjuncturi, pus directorul Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar din Administrația Națională a Penitenciarelor și ulterior Director general adjunct al aceleiași instituții, chiar de ministrul justiției. Din funcția de șef serviciu regim la Penitenciarul Deva. Dar nu!!!!!! Se pare că nu este de ajuns. Am trecut la următorul nivel. Cine nu este cu noi, este impotriva noastră!!! 
Drept urmare, mulți dintre cei care nu împărtașesc actualele ,,valori” ale noii conduceri ce are în coordonare Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar din Administrația Națională a Penitenciarelor sunt înlăturați pe argumente ce nu au nicio motivație profesională solidă, fiind folosite motive ce nu pot fi imputate decât la nivel de ,,așa vreau eu”. Asta se întâmplă acum în cazul sefului serviciului siguranță Sevastre, imputernicit director adjunct siguranță la Penitenciarul Codlea, acum mazilit de DGA Staicu Mugurel pentru a face loc pupilei Frățilă Mihai Andrei. Și nu este singurul. Dar vom reveni cu multe alte exemple.
Asta în timp ce același director general adjunct nu s-a arătat deloc deranjat de faptul că, Bălosu Daniel, ofițer la Penitenciarul Poarta Albă, este în continuare împuternicit șef serviciu siguranță la acest penitenciar, deși DIP-ul a constatat o multitudine de deficiențe în activitatea de șef serviciu, culminând cu evadarea de la instanță a unui deținut, dar și cu deținerea în birou a unei cantități importante de băuturi alcoolice. Mai ales că la momentul acela, directorul Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar era actualul director general adjunct. Însă, înțelegem că aceste activități fac parte din paleta acțiunilor ce te propulsează și te mențin în anturajul celor care dispun. Felicitări pentru ,,.echilibrul” manifestat în judecarea și poziționarea față de cele două situații domnule ,,director general adjunct”. Este cu ghilimele deoarece functia a fost cu dedicație. De la văru****. Chiar dacă este răsuflată, tot de la văru este!!!! Dar să ne întoarcem la ce se dorește a se întâmpla la Codlea.
Această numire ridică mai multe întrebări de bun simț:
- Experiența managerială: Un director adjunct de penitenciar are responsabilități complexe de gestionare a personalului, a resurselor, a relației cu deținuții, a siguranței și securității unității. Cât de pregătit este un ofițer cu un parcurs atât de specific și de scurt, predominant în DPCT, pentru o astfel de funcție?
- Specializarea versus necesitatea funcției: Competențele în prevenirea criminalității sunt, o experință profesională, dar una specifică , dar ele nu sunt direct echivalente cu experiența în organizarea activității de siguranță, regim, supraveghere, sau administrare operativă a unei unități penitenciare.
- Principii de promovare: Ce principii de promovare își asumă Administrația Națională a Penitenciarelor? Se bazează acestea pe meritocrație, pe experiență acumulată în teren, pe vechime în sistem, sau pe alte criterii? Este o numire „clientelară și interesată” sau una bazată strict pe competențe demonstrate în managementul operațional al unui penitenciar? Răspunsul vi-l dați singur.
- Descurajarea profesională: Ce semnal transmite o astfel de promovare ofițerilor cu o experiență îndelungată în penitenciare, care au trecut prin toate etapele ierarhice și au demonstrat competențe pe termen lung? Nu riscă o astfel de decizie să descurajeze dedicarea și profesionalismul, sugerând că ascensiunea se poate obține prin alte căi decât cele clasice?
- Rolul Directorului General Adjunct, Mugurel Staicu: Implicarea directorului general adjunct în această numire, ridică întrebări despre influența personală în procesul de promovare și despre respectarea procedurilor interne de respectare a ierarhiei instituționale în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Impostură sau ineficiență a sistemului?
Termenul de „impostură” este puternic, dar nu poate fi ignorat într-un context în care un ofițer, cu un profil profesional atipic și o experiență limitată în managementul penitenciar, ajunge într-o poziție de conducere. Poate nu este vorba de impostură în sensul clasic al lipsei oricărei calificari, ci mai degrabă de o impostură instituțională, unde un sistem permite și chiar facilitează astfel de ascensiuni rapide, ignorând ierarhia și acumularea graduală de experiență.
Un sistem funcțional ar trebui să promoveze oamenii pe baza performanței dovedite, a experienței relevante și a unei înțelegeri profunde a specificului activității. Numirea la vârful unui penitenciar, a unei persoane a cărei experiență nu se aliniază direct cu cerințele postului, poate submina eficiența, moralul personalului și, în cele din urmă, credibilitatea întregului sistem penitenciar.
Concluzie
Cazul numirii directorului adjunct de la Penitenciarul Codlea, cu susținerea indicată a directorului general adjunct ANP, Mugurel Staicu, necesită o analiză transparentă din partea Administrației Naționale a Penitenciarelor. Este esențial ca ANP să demonstreze că procesele de promovare sunt bazate pe criterii clare, obiective și meritocratice, și că ierarhia instituțională este respectată, pentru a asigura profesionalismul și eficiența unui sistem de importanță vitală pentru siguranța națională și respectarea drepturilor omului. Altfel, riscul este ca percepția de „impostură” să erodeze încrederea propriilor angajați în conducerea și integritatea sistemului penitenciar.
Domnul director general Geo Bogdan Burcu, în calitatea ce o are, aceea de gestiune a resurselor umane aflate în coordonarea sa directă, ar trebui să înțeleagă că ceea ce se întâmplă acum din perspectiva numirii în funcțiile publice în funcție de cine te recomandă, este extrem de periculos și că ar trebui să-și ia în mod extrem de serios rolul de conducere în sensul promovării celor enunțate de art. 5 din Statutul polițistului de penitenciare, respectiv:
Articolul 5 Exercitarea funcției publice din sistemul administrației penitenciare se conduce după următoarele principii: a) supunerea deplină față de lege; b) respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condițiile prevăzute de lege; c) egalitatea șanselor, pe baza meritelor și capacității profesionale; d) responsabilitate și imparțialitate; e) eficacitatea și îndeplinirea atribuțiilor în interes public; f) eficiență în utilizarea resurselor; g) ierarhia organizatorică și funcțională.
Probabil promotorii conceptului,,Ciocul mic”vor incerca să conteste ce este scris mai sus. Toți stiți insă că aceste lucruri se întâmplă. S-au întâmplat și în alte timpuri, dar parcă nu la acest nivel și de fiecare dată am militat pentru promovării, respectând ierarhia instituțională. Că nu s-a întâmplat de fiecare dată, posibil, dar de fiecare dată am făcut-o cu bună credință.
Credem că ministrul justitiei, Radu Marinescu ar trebui să se implice și să oprească această politică de epurare. Riscul major este legat de greața provocată de acest tip de manifestare a puterii. Temporară, dar extrem de periculoasă….
