Astăzi 20.04.2026, a avut loc ședința ANP–Sindicate.
Ordinea de zi:
Inițierea anunțurilor de mutare în interesul serviciului sau de detașare și discutarea propunerilor deja declanșate anterior acestei ședințe.
Având în vedere declanșarea procedurii de mutare clasică, ne-am opus oricărui demers de inițiere a unor proceduri de mutare în interesul serviciului. Am fost de acord, punctual, cu procedura de detașare doar în anumite situații, pentru a acoperi eventuale situații de criză, fără a afecta procedura de mutare clasică.
Au fost aprobate doar patru situații de mutare, în sectorul economic și în asistența socială. Toate celelalte posturi vor fi scoase la procedura normală de mutare.
Discuțiile privind adresa referitoare la detașarea colegilor la penitenciarele Mărgineni, Ploiești și Focșani au avut loc în cadrul ședinței online cu directorii de unități.
Ne-am opus modului neprofesionist în care a fost susținut acest demers, considerând că a fost promovat în grabă. Am prezentat argumente bazate pe datele disponibile, care arată că penitenciarele menționate au un număr de personal comparabil cu cele din care ar urma să se facă detașările, ceea ce ridică semne de întrebare privind oportunitatea măsurii.
Am solicitat, de asemenea, clarificări privind condițiile de cazare pentru colegii detașați.
Poziția FSSP a fost una fermă de opoziție față de promovarea acestui demers. Este important ca toți colegii să înțeleagă că, în cazul în care vor exista presiuni pentru detașare, suntem aici pentru a le susține dreptul de a refuza.
Alte subiecte nu au fost discutate, având în vedere durata extinsă a dezbaterilor pe aceste două puncte.
Vă mulțumim.


