Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar continua seria protestelor în strada la Deva si Poarta Alba….Se revoltǎ si ceilalți … Mai bine mai târziu decât niciodată …Din păcate credem ca prea târziu…

 

Azi am continuat seria protestelor in stradǎ la penitenciarele Deva si Poarta Alba. Au participat la protest 30% din totalul personalului din fiecare penitenciar. In același timp refuzǎm munca suplimentară ca urmare a promovării de către Guvernul mincinos al României a Ordonanței de urgențǎ ce reglementează printre altele reducerea salariilor in sistemul de apărare, ordine publicǎ și siguranță națională cu sume cuprinse intre 1000-3000 de lei, precum și înghețarea la nivelul anului 2009 a celorlalte drepturi salariale.

Mințind cu nerușinare , primul ministru al României vorbește de dreptate socială prin înghețarea salariilor începând cu demnitarii țării . Demnitari care sunt primii profitori ai statului acesta. Dacǎ pentru structura de apărare nici acum nu avem aplicată legea 153/2017, la 7 ani de la emiterea ei, in schimb primul mincinos al țării uitǎ sǎ spună ca demnitarii au aplicată legea 153/2017 la maxim încă din anul 2018.

In sfârșit s-au activat si structurile sindicale din sistemul de apărare. Mai bine mai târziu decât niciodată  deși azi Guvernul mincinosilor a emis Ordonanța tăierilor. Acum 10 zile Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar atrăgea atenția tuturor colegilor cǎ vom ajunge la aceastǎ mizerie. Anunțam Administrația Națională a Penitenciarelor ca vom refuza sa mai muncim suplimentar sens in care, începând cu data de 25 decembrie, membrii Federației Sindicatelor din Sistemul  Penitenciar vor refuza munca suplimentară . Nu puteți sa obligați oamenii sa lucreze  suplimentar doar pentru ca vreți. Deci in ianuarie 2025 vom lucra doar 144 de ore atât cât este fondul de timp al lunii. Probabil cineva va încerca sa forțeze oamenii sa muncească suplimentar, spunând ca avem un statut, obligații. Acest lucru nu se va întâmpla. Salariații au si drepturi și ele trebuiesc respectate. Oamenii, atât timp cât guvernanți nu le vor plăti drepturile salariale conform legii, nu vor munci suplimentar. Zic sǎ terminam cu genul ǎsta de lucruri si sa facem tot ce depinde de toți ca oamenii sa plece acasă la familii cu toți bănuții.

Deci continuam refuzul muncii suplimentare…. Si in ianuarie fondul de timp al lunii este de 144 de ore. Iar atribuții si obligații avem pentru fondul de timp al lunii…

 

MIZERIA GUVERNAMENTALA…. Înghețăm salariile demnitarilor!!!!!!!!! Pǎi le aveți la maxim golanilor

Astăzi minunea de prim ministru, care aflǎ acum ce știa încă de acum 3 luni, anunță ,,marile reforme fiscale” ce le are in vedere de la 1 ianuarie. Şi începe cu mizeria numitǎ,,începem cu înghețarea salariilor demnitarilor”. Nu ți-e ruşine mǎi mincinosul  șef  sǎ aduci in discuție povestea asta, atât timp cât voi(si nu numai)  ați fost primi care v-ați mărit salariile in 2018, in timp ce  proştii  din structura de apărare, ordine publicǎ si siguranță națională încă in 2024 nu au aplicată legea salarizării. Este a treia lege a salarizării in ultimii 20 de ani care nu ni se aplica in totalitate.

Nu v-ar fi rușine sǎ spui cǎ ne-ati majorat salariile ??? Avem indicele de referință sectorialǎ de 193 de lei, care înmulțit cu coeficientul de salarizare rezulta un salariul de funcție maxim de 590 de lei la agenți si undeva spre 1000 de lei la ofițeri. Restul sunt mizeriile voastre de sume compensatorii si sporuri care vǎ dau posibilitatea sa manevrați structurile de forță așa cum va doriți.

Spui cǎ ati actualizat solda de grad. Nu cumva legea spunea cǎ acest lucru trebuia sǎ-l faceți de acum 2 ani. Ne-ați dat din august 2024 sporul pentru menținerea capacității de luptǎ a structurilor din sectorul de apărare , ordine publica si siguranță națională, precum si pentru atragerea personalului in sistemul de apărare si care nu mai este plătit de la 1 ianuarie 2025. Dacǎ ne aplicați legea salarizării din 2022 nu aveam nevoie de pomana voastră. Nu mai aveam discuțiile astea dacǎ salariile noastre erau plătite ca urmare a aplicării legii, așa cum ați făcut pentru voi, nu sǎ părem milogii acestui stat.

De acum munca suplimentară sa o faceți voi, sǎ vedeți cum este sa lucrezi sute de ore suplimentare sau in repaus săptămânal, și sǎ spui ca le vei îngheța salariile. Nu mǎi Pinocchio, ne scad salariile. Și am mai spus … Atunci când Bǎsescu a făcut acest lucru, nu cunoștea in totalitate ce a fost după Tăriceanu (nu cǎ acest lucru ar fi o scuzǎ), dar tu Pinocchio 2 ști ce ai lăsat in calitate de Pinocchio 1.

Din păcate, parcǎ pe zi ce trece, ne apropiem de dezastru. Ultima forma promovata in spațiul public. O ,,minune”. Dacǎ reacția noastrǎ va fi dupǎ ce va fi promovat proiectul discutat cu Confederațiile , va fi dezastru…

Din păcate , pe zi ce trece, ne apropiem de dezastru.  Reacție din partea celorlalți ioc. Cel puțin pânǎ acum. Și noi susținem o Ordonanțǎ de urgenta a salarizării pe anul 2025, care sa conțină actualele prevederi ale art. III, alin.(2)-(7- la depășirea plafonului de 180 de ore fiind necesar acordul organizațiilor sindicale reprezentative) din OUG 115/2023. Dar nu putem sǎ stǎm cu mâinile în sân pânǎ când Ordonanța intrǎ în vigoare cu ce vedem promovat în spațiul public. Atâta relaxare cu privire la pǎstrarea drepturile salariale nu am mai întâlnit de la tăierea salariilor în 2010 de către Guvernul lui Bǎsescu. Atunci măcar Bǎsescu venea după alții și atât l-a dus capul. Acum ăștia vin după ei. Deci nu au nicio scuzǎ.

Pe cale de consecință, Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar continuă refuzul muncii suplimentare în unitățile in care avem sindicate cu continuarea protestelor in strada. Astfel luni, 30 decembrie 2024, membrii Sindicatului VULTURUL din Penitenciarul Deva si ai Sindicatului Democratic al Polițiștilor de Penitenciare din Penitenciarul Poarta Albǎ, începând cu ora 8.00 vor ieși in stradǎ. Și vom continua pânǎ când veniturile salariale ale personalului din sistemul de apărare , ordine publicǎ și siguranță națională  în 2025 vor fi în integralitate ca cele din anul 2024. Cerem ca forma Ordonanței privind salarizarea in anul 2025 sa fie întocmai ca OUG 115/2023, altfel gandiți-vǎ domnilor demnitari ca in Ianuarie 2025, fondul de timp al lunii este de 144 de ore. Multe in repaus săptămânal . Și la ce personal avem s-ar putea sa faceți prin rotație paza si supravegherea deținuților. Pentru cǎ nu ați găsit de cuvințǎ sǎ aprobați suplimentarea celor 1600 de posturi in operativ promise. Așa cǎ luați aminte. Mai jos ultima formǎ a OUG negociatǎ în Consiliul Național Tripartit(vestitul CNT). Fereascǎ Sfântul !!!!!

OUG TRENULET – 28.12.2024

 

Așa cum am promis astăzi am fost în stradǎ. Și vom continua….

 

Azi am ieșit în stradǎ așa cum am promis, protestând pentru mizeria de respect ce o arată Guvernul României structurii de apărare, ordine publicǎ și siguranță națională. Și vom continua pânǎ când vom primi ce este al nostru. Pentru cǎ nici pânǎ la acest moment proiectul de OUG ce reglementeazǎ salarizarea în anul 2025 și care circulǎ în spațiul public nu este contestat de Guvernul României, existând riscul enorm ca salariile sa se diminueze.

Pentru cǎ prevederea de la art.I, alin.(2), capitolul I al proiectului de OUG: ,,Pânǎ la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2025, pentru personalul salarizat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunara…………………..se mențin la același nivel cu cel ce se acordǎ pentru luna decembrie 2024, în măsura în care…………………….., NU ESTE ACELASI LUCRU CU PREVEDEREA de la art.III, același capitol al aceluiași proiect, respectiv: ,,Prin derogare de la prevederile art.21, alin.2-6 din legea cadru 153/2017, cu modificările si completările ulterioare, în anul 2025, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.”

Știți ce prevede art.21, alin. 2-6, ale legii 153/2017??? Cam asta:                                ,,(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.                                                                   (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.         (4) Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii.                                                                             (5) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.                                                                                                                         (6) Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcții în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice ori persoanelor angajate cu timp parțial. „

Ori în art. III scrie negru pe alb cǎ: Prin derogare de la prevederile art.21, alin.2-6 din legea cadru 153/2017, cu modificările si completările ulterioare, în anul 2025, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Astfel pânǎ la proba contrarie, nu avem o altǎ formǎ care sǎ contrazică ce apare  în spațiul public. Cât despre majorarea prevǎzuta de OUG 26/2024 nu s-a dorit promovarea unui alt Ordin care sa facă posibilă acordarea în 2025 pentru ca ni s-a spus în cadrul Comisiei mixte de dialog de la Ministerul Justiției din data de 18 decembrie 2024,  cu subiect si predicat cǎ nu sunt bani. Pentru ca vizavi de aceastǎ promovare a unui OMJ nu avem condiționalități legislative, ci doar de asumare.

Deci trageți voi concluziile dragi colegi din toate structurile din sectorul de apărare. Sǎ nu vǎ treziți în situația cu ,, Dormiți liniștiți, Guvernul si băieții deștepți lucrează în dezavantajul vostru”  si sa aveți OUG deja aprobată ….

Mai jos aveți imagini cu mitingul de la Tg-Jiu:

VID-20241227-WA0000

Mâine suntem din nou în stradǎ!!!! În timp ce oamenii refuzǎ sǎ mai efectueze muncǎ suplimentarǎ, directorul și directorul adjunct siguranța deținerii de la Penitenciarul Deva modificǎ pontaje înlocuind zilele de concediu de odihna aprobate si efectuate cu zile libere

Din păcate Guvernul României a ales sǎ consume sarmale în loc sǎ transmitǎ un mesaj de pace socialǎ!!! Ordonanța de urgentǎ ce va reglementa salarizarea în 2025 nu existǎ, iar dacǎ ce circulǎ în spațiul public este o formǎ aproape de adevǎr, pentru personalul din sistemul de apǎrare, ordine publicǎ și siguranță națională urmeazǎ o nouǎ perioadǎ din era Bǎsescu, aceea a tăierilor masive din salarii.

Din aceastǎ cauzǎ, începând de mâine,de la ora 09.00 ieșim din nou în stradǎ!!!!!

Astfel, mâine 27 decembrie 2024, începând cu ora 09.00, membrii Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu vor ieși în stradǎ.

În timp ce personalul din sistemul penitenciar, ca urmare a modului în care Guvernul României gandeşte a promova OUG ce reglementează salarizarea în anul 2025, a ales sa semneze pentru refuzul muncii suplimentare, unii directori de unitate si adjuncții acestora( vezi Penitenciarul DEVA si nu numai), fac tot felul de mizerii, de la amenințǎri mai mult sau mai puțin voalate cu privire la refuzul de a lucra suplimentar, la lucruri mult mai murdare, care îmbracă chiar forma penalǎ, în sensul în care deși personalul în luna decembrie a avut rapoarte aprobate pentru a beneficia de concediu de odihnǎ, concediu de odihnǎ deja efectuat la începutul lunii, a fost modificatǎ fișa de pontaj din dispoziția acestor directori și în locul zilelor de concediu aprobate și efectuate au apărut neplanificǎri în serviciu. Asta în timp ce de la începutul anului directorul adjunct siguranța deținerii a adunat peste 100 de ore suplimentare plătite, existente în fisele de pontaj dar care nu se regasesc în totalitate în documentele operative privind accesul),  concediu de odihna efectuat, pe când oamenii au concedii de odihna neacordate din anul 2022.

Aici suntem, cu un efort de aproximativ un milion de ore suplimentare efectuate si cu aproximativ 100.000 de zile de concediu de odihna neacordate la nivel de sistem în anul 2024, în timp ce politicienii considera ca trebuie sa ne fie diminuate veniturile. 

Guvernul și Ministerul Justiției ne mint din nou cu nerușinare!!!!!! Drept urmare, nu mai efectuǎm muncǎ suplimentară!!!!!

Esti un mincinos!, joc de petrecere, lb.romana

Vǎ aduceți  aminte începuturile acestui an? Ne întâlneam cu primul-ministru al României, dl. Ciolacu și cu ministrul justiției, d-na Gorghiu și le aduceam la cunoștință faptul ca Sistemul penitenciar are nevoie ca de aer de o modificare a HG cu privire la numărul de salariați, solicitând majorarea cu 1600 de posturi necesare sǎ acopere plecările masive din sistem prin pensionare, sǎ acopere efectuarea milionului de ore suplimentare, a zecilor de mii de zile de concediu de odihnǎ neefectuate, dar și  de care era absolutǎ nevoie și pentru a acoperi supravegherea și paza noilor spații de deținere.

Le-am adus la cunoștință necesitatea aplicării și în sectorul de apărare, ordinea publicǎ și siguranță națională a legii salarizării, fiind ultima structurǎ din sectorul bugetar căruia nu i-a fost aplicată legea de salarizare. Le-am comunicat ca nu putem continua așa și cǎ în timp ce altora le erau aplicate majorări salariale la salarii deja majorate nouǎ nu ne erau aplicate nici măcar prevederile legale în vigoare. Toți debordau de empatie, nu știau ce sǎ ne mai promită, numai lapte și miere.

Ca sǎ ne închidă gura au ales o formǎ de compensare promovatǎ prin OUG 26/2024, cunoscutǎ ca Ordonanța  Bairaktar, aplicată de fiecare Ordonator de credite bugetare după bunul plac. O datǎ cu finalul anului însǎ acest lucru nu se va mai întâmpla, mai mult, prin proiectul noii Ordonanțe ce reglementează unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice în anul 2025, personalului din sectorul de apărare, ordine publica și siguranță națională nu-i va mai fi plătită majorarea pentru munca în repaus săptămânal sau sărbători legale, precum și majorarea pentru munca suplimentară. De plata voucherelor de vacanță, de actualizarea normei de hrană și a normei de echipare  nici nu mai vorbim.

La ultima întâlnire, în cadrul Comisiei mixte ni s-a spus ca nu vor emite un nou ordin de aplicare a OUG 26/2024 deoarece nu au bani. Senin, fără vreo remușcare raportat la promisiunea făcută în octombrie, ca vom avea Ordinele semnate pânǎ  pe 15 decembrie 2024. În data de 18 decembrie nu erau și la acel moment nu știam de proiectul de ordonanța ce urma sa apară.

Ținând cont de acest lucru vǎ comunicǎm ca începând de azi, la solicitarea membrilor de sindicat, am început acțiunea de strângere de semnături prin care personalul refuzǎ sǎ mai presteze muncǎ suplimentară începând cu data de 25 decembrie 2024. Sǎ vedeți ce înseamnă efortul acestora fără de care nu se poate. Sa aveți sărbători cum le meritați.

 

 

Scurt rezumat al întâlnirii Comisiei mixte de dialog social privind sistemul penitenciar

 

Informare

Întâlnire Comisia mixtă de dialog social  privind sistemul penitenciar,   MJ- ANP- organizații sindicale din data de 18.12.2024, ora 11.00 cu următoarea ordinea de zi:

Salarizare și alte drepturi
1. Stadiu promovare proiect OMJ cu privire la acordarea majorării de 12.5% anticorupție
Ordinul se afla în transparență  la acest moment nu se va acorda  urmând sa venim cu noi precizări în cel mai scurt timp.
2. Stadiu promovare OMJ aplicare OUG 26/2024
Nu se va acorda
3. Recalculare majorare 50%
– Se va emite un punct de vedere
4. Buget plată tranșe hotărâri judecătorești
– Sumele au fost obținute, urmează ca în urma unui aviz al MFP, sa fie plătite aceste sume.
5. Poziția MJ cu privire la aplicabilitatea Deciziei nr.75/2024 a ICCJ asupra tuturor elementelor salariale, prin raportarea la salariului de funcție.
– Se va analiza în următoarea perioadă și vom primi un punct de vedere .

2. Resurse umane, organizare și comunicare
– Comunicare deficitară cu conducerea unor penitenciare și solicitare incetare imputerniciri
Solicitare incetare împuternicire director Miercurea-Ciuc, Octavian Pop. Urmează o misiune de control care va analiza întreaga activitate a directorului
– Dacă în urma apariției noului HG privind organizarea și funcționarea poliției penitenciare, ANP are în vedere sau nu reorganizarea sistemului penitenciar
Nu este avută în vedere o astfel de acțiune.
– Desființarea structurilor din ANP create fără a fi modificat ROF ANP(ordin de ministru) și fără a fi discutate transparent, după consultarea sindicatelor(ex. Camera operațională).
La acest moment Camera operațională nu are un temei legal de functionare, iar atitudinea celor care funcționează în cadrul acesteia nu este conforma cu cadrul legal.
– Dialog, transparenta ANP-Sindicate
Există o problema cu privire la comunicarea între ANP și sindicatele din perspectiva transparentei decizionale. Vezi situația imputernicirilor, a deciziilor care ar trebui discutate in cadrul Consiliului de conducere din ANP
– Situatie tensionată P.S. Rahova.
Stare tensionată la Penitenciarul Spital Rahova, directorul făcând presiuni evidente asupra membrilor de sindicat de a ieși din sindicat, cu mențiunea ca toți acești membrii si-au asumat în scris abuzurile directorului de unitate.
Deci în general o ședință cu de toate și nimic.
Dacă ordinul  ce trebuia emis in baza OUG nr.26/2024   (Bayraktar) și OMJ privind sporul anticorupție nu vor fii publicate până în data de 24.12.2024, urmează sa decidem cu privire la refuzul muncii suplimentare începând cu data de 25 decembrie 2024.

1 DECEMBRIE 2024 La mulți ani polițiștilor de penitenciare! La mulți ani, români! La mulți ani, România!

Ziua de 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia voteaza unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional. Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie-4 decembrie 1918. Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.

La 1 decembrie 2024 , se împlinesc 106 ani de când prin puterea armelor, prin jertfele a sute de mii de români dar și prin împrejurările faste, bunicii și străbunicii noștri au creat România Mare. De atunci, pentru noi românii, nu există o zi mai importantă decât Ziua Națională a României.

Cu ocazia Zilei nationale a României ,  colegii noștri din unitățile sistemului poliției  penitenciare au participat la parada militară națională în Piața Arcul de Triumf din București, Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia și în toate orașele, reședință de județ.  Felicitari colegilor care au reprezentat cu demnitate instituția din care fac parte.

Cu prilejul Zilei Naționale a României,  Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, transmite cele mai călduroase felicitări si urâri de sănătate, bunăstare, prosperitate si succes tuturor angajatilor din sistemul penitenciar.