Statutul politistului de penitenciare intra in linie dreapta

Trimis catre Consiliul economic si social(CES) pentru avizare, mult asteptatul proiect de lege – Statutul politistului de penitenciare, intra in procedura ce definitiveaza  un proiect de act normativ.

Desi aveam promisiunea ministrului ca vom avea Statutul spre consultare inainte de a fi promovat acest lucru nu s-a intamplat. Cu bune si rele, proiectul de Statut va fi promovat in Parlament si se incearca o promovare in regim de urgenta a acestuia. Ce va iesi vom vedea. Avem si unele observatii facute la prevederile ce nu le consuderam in regula. Speram sa reusim sa le si promovam. Am reusit si in alte dati dar parca acum este mai greu deoarece parca totul se rostogoleste in aceasta valtoare de promovari legislative.

Mai jos aveti observatiile si Proiectul de Statut:

Lege statutul politisti de penitenciare.pdf

Art. 21, alin.(2)
Numirea ofițerilor în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale mai mari cu mai mult de două grade față de cele pe care le au se poate face numai cu aprobarea ministrului justiției.
Dupa art.46. sa fie introdus un nou articol, art.47 cu urmatorul continut:
La toate etapele de desfasurare a concursurilor sau examenelor  ce vizeaza cariera politististilor de penitenciare, pot participa in calitate de observator reprezentanti desemnati de organizatiile sindicale reprezentative la nivelul sistemului penitenciar. 
Art. 95, alin.(3):
Acordarea gradului profesional de ofițer agenților prevăzuți la alin. (1) se face în funcție de vechimea ca agent sau subofițer în instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Art.141, alin(5):
Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 90 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
Art. 165, ali.(2), lit.b)
b) garantarea dreptului la aparare, conform caruia se recunoaste dreptul politistului de penitenciare de a fi audiat, de a prezenta dovezi in apararea sa si de a fi asistat de un avocat sau o persoana desemnata de cel a carui fapta constituie obiectul cercetarii disciplinare; se considera dovezi, in sensul prezentei dispozitii, inscrisurile si martorii.
Art. 175, alin.4
Cel mai tarziu la primul termen, politistul de penitenciare poate propune mijloacele de proba ce le considera necesare in vederea sustinerii apararii, cu obligatia din partea comisiei de disciplina sub sanctiunea nulitatii absolute, de a pune la dispozitia celui a carui fapta constituie obiectul sesizarii, cu cel putin 7 zile inainte de data primului termen, toate documentele pe care se bazeaza sesizarea comisiei de disciplina.
Art. 183, alin.(2)
Persoana care are competenta aplicarii sanctiunii disciplinare poate aplica, motivat, o sanctiune disciplinara mai usoara decat cea propusa de comisia de disciplina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *