Scurt rezumat al sedintei de azi ANP – organizațiile sindicale

 

Stimați colegi,
Azi a fost întâlnirea cu Administrația Națională a Penitenciarelor pe draftul de modificare al Legii 145/2019 precum și pe proiectul de HG privind acordarea asistenței medicale acordate personalului din Sistemul Penitenciar și pensionarilor sau membrilor din familie ai acestora.
La proiectul privind acordarea asistenței medicale au fost mai multe discuții legate de o eventuală decontare a serviciilor medicale în structuri medicale private, de o extindere a deconturilor privind ochelarii și pentru pensionari dar și pentru membrii de familie aflați în întreținere. Nu a rămas nimic definitivat urmând sa ne auzim la finalul săptămânii viitoare pentru a face propuneri de natura a debloca și promova proiectul de HG.
În ce privește propunerile de modificare a Statutului, a fost o primă întâlnire în care sa ne prezinte situația actuală, dorința de a modifica unele prevederi care ar trebui sa facă mai simplu și mai ușor aplicabil prezentul statut, sa reglementam lucruri care sunt în disputa și care creează probleme cu aplicarea Statutului.
Se dorește reducerea perioadei de debut și în cazul ofițerilor la 6 luni. Am cerut ca să ia în calcul reducerea perioadei de debutant al agenților la 3 luni, iar perioada sa fie folosita exclusiv pentru efectuarea practicii pe postul pe care a fost încadrat. Adică dacă s-a angajat pe post paza practica sa fie pe acest tip de post. În acest fel el va fi folositor structurii pentru care a fost angajat.
Ne va fi transmis un draft spre consultare, urmând ca în urma propunerilor ce le vom face sa vedem forma in care va fi promovat. Se dorește promovarea prin OUG, situație în care va trebui sa convenim care sunt cele mai urgente propuneri ce vor fi promovate. Rămâne sa vedem forma, sa stabilim ce vrem și după să stabilim în consecință. La acest moment dorinta era de a modifica procedura raspunderii patrimoniale si pe langa asta a unui numar restrans de articole.  Azi am discutat pe forma ce o avea ANP și observații sau propuneri MJ. Parte din aspectele discutate pe grup le-am adus în discuție azi(partea cu testarea psihologica a persoanelor imputernicite), urmând ca ulterior sa propunem ca discuții pe draftul de modificare a Statutului. Asta și în funcție, asa cum spuneam, de soluția aleasa: OUG sau proiect de lege.
Am fost puși la curent și cu declanșarea procedurii de TCO și cu intenția de a fi scoase la concurs din sursă externa a unor posturi cu prioritate DEA, Medical, Juridic.
La acest moment pentru TCO erau 193 de posturi care ar fi făcut obiectul, dar ținând cont de realități și nevoi s-a convenit ca 93 de posturi sa fie avizate pozitiv într-o prima fază, urmând ca cel mai probabil săptămâna viitoare sa fie promovat anunțul.
Tot în perioada imediat următoare va fi declanșată și procedura de concurs din sursă externa, sens în care vor fi scoase la concurs 39 de posturi de ofițer (DEA, Juridic, Medical). Este o discuție, dar deocamdată doar în analiză și a posibilității de a scoate și posturi de ofițer instructor paza.
S-a analizat și este gata a fi promovata și o procedură de scoatere la concurs a 109 posturi de agent în zonă de DEA din 165 de posturi identificate ca îndeplinind condițiile de scoatere la concurs. Faptul ca sunt scoase la concurs doar 109 țin tot de nevoile de finanțare.
În operativ au fost identificate 1000 de posturi de agent vacante, 300 vor fi ocupate din repartizarea agenților, iar din restul de 700, aproximativ 350 de posturi fiind vacantate anul acesta devin propozabile pentru scoatere la concurs din sursă externa. Acest lucru se va întâmpla imediat după repartiție și în urma unei analize ce ne va fi adusă la cunoștință.

3 răspunsuri la „Scurt rezumat al sedintei de azi ANP – organizațiile sindicale”

  1. Buna ziua, vizavi de concursuri, as adauga in discutie, daca imi permiteti, de ce nu se accepta o diploma de studii superioara celei ceruta de anunt? Spre exemplu cea de masterat in locul celei de licenta.

  2. Am avut 15,20 colegi care faceau dreptul la seral in Db cu speranta ca vor fi ofiteri ! Au luat-o in mana de malineanu .Una singura afost fata desteapta si a facut Academia de Politie iesind ofiter .Asa ca aviz amatorilor,.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *