Respectarea prevederilor Acordului colectiv optionale pentru directorul Penitenciarului Oradea

 Respectarea  Acordului colectiv privind raporturile de serviciu la nivelul grupului de unități în sistemul administrației penitenciare, pentru anul 2021, sunt  opționale pentru directorul Penitenciarului Oradea, comisar de poliție penitenciară Mircea Roman.

Pe scurt cu ocazia întruniri avute între noi reprezentanții organizațiilor sindicale (SILPO și, SNPP) și conducerea Penitenciarului Oradea, am solicitat în funcție de spațiile identificate asigurare unui spațiu corespunzător pentru organizația „SILPO 2012”, conform prevederilor Acordului Colectiv, dar domnul director comisar sef de poliție penitenciară Mircea Roman a afirmat că pentru dânsul Prevederile Acordului Colectiv sunt OPȚIONALE!!!

Considerăm că aceste afirmații sunt de o gravitate deosebită, deoarece reflectă atitudinea refractară și belicoasă pe care o are domnul director Comisar șef de poliție penitenciară Mircea Roman în mod constant în relația cu organizația noastră sindicală.

Deși  în repetate rânduri, am mai solicitat achiziționarea unor bunuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului, conform prevederilor Acordului Colectiv,  respectarea prevederilor Acordului Colectiv este tot OPȚIONALĂ pentru domnul director Mircea Roman, motiv pentru care nu au fost achiziționate bunuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru personal, spațiile de muncă ( supraveghetori și șefi secție ) din sectorul de deținere care sunt într-o stare precară.

Tot timpul se tergiversează termenele sau termenele asumate sunt încălcate în mod repetat ( a se vedea procesele – verbale ale întâlnirilor anterioare ).

Vom reveni cu alte detalii cu ce se întâmplă la Penitenciarul Oradea în articolele urmatoare.

Ardelean Călin
Președinte al SILPO 2012

18 răspunsuri la „Respectarea prevederilor Acordului colectiv optionale pentru directorul Penitenciarului Oradea”

  1. Asta este nesimțire!
    Ce va face domnule presedinte să îi faceti câteva sesizări la parchet, cate una pentru fiecare jigodism.
    Depuse în zile diferite.
    La un moment dat vă sesiza și parchetul că omul încalcă voit legea, deși prin natura funcției și a ministerului sub care domnește, ar trebui să fie invers.
    La fiecare sesizare penală, sesizat și corpul de control al ministrului, comisia de disciplină, adresa catre domnul D.G.,etc.
    Giovani STERE

    1. Exact așa o să fac.
      Toate pe rând .
      Un director total lipsit de calități manageriale elementare.
      Un eșec al ANP.

    2. El numa cu asa ceva se ocupa .
      Mai bine de jumătate care suntem în sindicatul lui, stam de frica sa nu facă și cu noi la fel .

  2. Mai bine si-ar vedea ardelean calin de oala lui, sa nu tot facă de ras instituția și colegii . Dl Roman procedează corect dar Ardelean este frustrat ca nu iese totul cum dorește el.
    La pc 1 mi-a făcut avansuri și ma pipăit promițându-mi marea cu sarea, funcții și cadouri.

    1. Dacă ești asa corecta de ce nu îți dai numele și vii cu inițiale. Ești una din frustratele, pe care domnul președinte nu le da importanta.

      1. Din contra
        Din prima zi de când am fost încadrată, a pus ochii pe mine
        Ma Urmarea peste tot….
        Știu colegii din biroul meu cu ce se ocupa acest președinte …l-am demascat în fata lor

    2. Dacă ești asa corecta de ce nu îți dai numele și vii cu inițiale, asa cu inițiale devii o mincinoasă mica, dacă vii cu numele o sa și admirația celorlalte frustrate ca și tine ca domnul președinte se uita și la nulități, nu ca și fi singura. Sa denigram cu inițiale ne pricepem de minune, când vine vorba de ceva serios ne dam pe spate ca c……, și ju ca ai fi singura.

        1. Sef de tura?
          oho. Pentru o parasuta, cred ca te simti flatata.
          Du-te la concurs si apoi poti pune pe cine vrei la punct

    3. Ioana, așa se lucra la voi, în privat?
      Sub anonimat puteai să acuzi pe cine doreai?
      Ai informat șefii ierarhici? Sau a fost doar o fabulație a minții tale?

      Sau îți doreai acest lucru și nu ai fost băgată în seamă? Interesant

      1. Serios ? Sa spuna președintele când l-am demascat în fata colegilor ce fata a băgat, a trantit usa și a ieșit cu coada între picioare

    4. Daca ai considerat gesturile improprii cu încălcarea deontologiei profesionale sunt sigur ca ai informat conducerea si aștepți soluționarea reclamației. Dacă nu ai reclamat sau informat înseamnă ca fie ti-a plăcut fiind în urma avansurilor tale sau minți. De altfel înclin spre a doua variantă deoarece toate afirmațiile sunt vagi lipsite de concretețe. Referă-te la subiect la articol, critică argumentează motivat, dovedește că situația nu e așa. Dacă nu poți taci ca devii mahalagioaică și nu-i stă bine unui/ei polițist/polițiste.
      Oala lui Ardealean este tot ce ține de unitate de drepturile și interesele sociale, profesionale și economice ale membrilor angajați ai instituției. Nu vinde povestea cu imaginea unității că nu ține sub aceasta masca unii au comis abuzuri, fapte de încălcare gravă a legislației (unele în soluționare) și au fugit în pensie.
      Instituția se face de râs prin managementul sau singură, sindicatul poate doar sa fie complice sa taca sa fie partas la ascundere sau sa aduca la cunoastiinta.

  3. Directorul Roman este un experiment RATAT al ANP.
    Fără testare psihologică susținută, un concurs nefericit de împrejurări.
    Rezultatul: un fiasco total pentru Penitenciarul Oradea.

  4. Roman este un rateu, care dă foc pușcăriei, visând ca mai apoi să meargă la Satu Mare.
    Să sperăm că ministrul justiției are alte planuri, mai normale și legale.

  5. Fratilor din pacate si la Penitenciarul M.Ciuc se intapla lucruri deosebit de urate dar se ascund de conducere,un director praf cu idei de kk si unde nu m-ai punem ca si D-na lui care toata ziua da prin statie dar nu stie ce si cum,care face escorta din 3 agenti pentru a deplasa unii detinuti la dif.activitati dar acestia sunt la sistem deschis,asa ca este foarte grav de cine este condusa institutia statului,si care avanseaza in fiecare aceiasi oameni dragi sufletului ei,drept ptr .care apreciem eforturile depuse de doamna cu acel neuron obosit pe care il m-ai are.Domnule DG cu astfel de oameni conducem oameni si unitati cu retarzi .

  6. Oala luni Ardelean se referă la toate drepturilor angajaților Penitenciarului Oradea.
    Directorul Roman nu respectă drepturilor angajaților.
    Se crede pe moșia lui din Penitenciarul Oradea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *