Angajaţii din sistemul penitenciar sunt decişi să continue acţiunile de protest declanşate la începutul acestei săptămâni din cauză că nu li se acordă toate drepturile prevăzute de lege şi că sunt nevoiţi să lucreze suplimentar fără să fie plătiţi, a declarat miercuri, la Deva, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), Florin Şchiopu.
Prezent la mitingul de protest organizat la Penitenciarul Deva, el a arătat că sindicaliştii vor refuza munca suplimentară, cu riscul unui blocaj al sistemului penitenciar la momentul în care angajaţii îşi vor fi efectuat numărul de ore normale de lucru.
„Până la capăt vom merge, adică până când drepturile noastre vor fi respectate de statul român. (…) Lucrul acesta nu poate ţine la infinit şi astăzi ieşim în stradă şi continuăm să cerem lucrurile care nu ne-au fost acordate până acum. De aici înainte vom merge până vom bloca penitenciarele, în sensul că vom refuza munca suplimentară şi lucrul acesta va însemna că cineva, la un moment dat, va trebui să rămână în serviciu sau să înlocuiască pe colegii care vor presa să iasă din serviciu pentru că şi-au făcut norma de ore”, a spus liderul FSSP.
Întrebat despre stadiul discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, liderul sindical a menţionat că problemele din sistemul penitenciar erau cunoscute de mai mult timp.
„Pe fondul acţiunilor de protest declanşate de noi, dintr-o dată s-a trezit interesul pentru a discuta. Lucrurile acestea se ştiau de foarte mult timp, le anunţasem cu zece zile printr-o adresă înaintată doamnei ministru, şi, cum s-a nimerit, înainte cu două zile de a începe, luni, la Aiud şi Rahova, dintr-o dată, a apărut interesul. Am fost, am vorbit, la momentul acesta nu suntem decât în stadiul de a aşeza pe hârtie nişte probleme de care guvernanţii au cunoştinţă chiar de luni bune, ca să nu spun că, de fapt, nu cerem doamnei ministru decât să aplice legea”, a arătat Şchiopu.
În ceea ce priveşte paza deţinuţilor, liderul sindical a dat asigurări că nu sunt probleme în acest acest sens.
„Deţinuţii îi avem sub control, nu se pune problema vulnerabilizării în vreun fel sau societatea să se simtă ameninţată. Nu, dar la un moment dat, lumea trebuie să priceapă că nu cerem decât să ni se aprobe nişte drepturi – nici măcar să se aprobe, ci să fie puse puse în plată”, a conchis Florin Şchiopu.
Peste 150 de sindicalişti de la Penitenciarul Deva, dar şi colegi de-ai lor de la Codlea şi Aiud, au protestat miercuri, în faţa sediului instituţiei de detenţie, solicitând acordarea drepturilor care li se cuvin şi plata orelor suplimentare, context în care angajaţii din schimbul de dimineaţă au refuzat să intre în serviciu.
Protestatarii au acuzat lipsa de personal şi susţin că jumătate din posturile de pază de la Penitenciarul Deva sunt asigurate cu deţinuţi, în condiţiile în care angajările în sistemul de penitenciare ar fi blocate. AGERPRES / (A, AS – autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)