În speranța că 1 Aprilie nu va fi ziua pacalelilor, atunci aceasta va fi data cand vor intra în vigoare prevederile legale ce reglementează plata unei majorări de 75% pentru orele suplimentare efectuate si care nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător in urmatoarele 60 de zile.
Proiectul de lege a trecut de Parlament si a plecat la promulgare, la Președintele României.
Recunosc ca am avut unele dubii legate de modul de aplicare, dar și procentul resurselor alocate cu aceasta destinatie, respectiv 3% din bugetul ANP, sens în care am facut demersuri impreuna cu SNLP de la la Președintele Comisiei de muncă, dl. Solomon Adrian, care ne-a asigurat că majorarea este potrivit legii, în cazul în care nu se acorda liber, de 100% pentru munca suplimentară efectuată, dar necompensata cu timp liber si o majorare de 75% tot pentru acest lucru, astfel fiind răsplătit efortul depus.
Speram ca cei 3% alocati suplimentar sa fie de ajuns si sa ajungem intr-un punct zero al datoriilor statului către personalul din sistemul de apărare.