Consecventi eforturilor depuse pentru promovarea Statutului politistului de penitenciare, luni vom fi prezenti la lucrarile Comisiilor(Juridica si de Aparare) din Senat ,,responsabile cu intocmirea unui raport comun ce priveste Statutul nostru. Speram ca de aceasta data vor fi discutate amendamentele promovate de organizatiile sindicale din sistemul penitenciar. Recunosc ca strategia noastra vizeaza o altfel de abordare cu privire la multele observatii ce ar putea fi aduse acestui proiect.
In acest fel am incercat sa gasim si sa promovam la Senat unele din acele prevederi fara de care personalul ar fi vaduvit de o protectie justa raportata la imensele riscuri la care este expus. Recunoastem ca nu este usor, mai ales ca sistemul in care ne desfasuram activitatea este unul care necesita din partea celor care il analizeaza o abordare mai profunda, de natura sa-i faca pe cei care propun solutii la problemele acestui sistem sa aiba cunostinte temeinice despre acest domeniu. Altfel riscam o abordare pe Statutul nostru de natura celei avute de ministrul justitiei.
Din fericire, am avut parte de o receptare corecta a demersului nostru din partea presedintelui Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senat, domnul senator Tit-Liviu BRAILOIU care impreuna cu consilierul domniei sale, domnul chestor de politie Cristian Fainisi au inteles importanta unor reglementari care sa fie in concordanta cu nevoile sistemului nostru(mai ales ca domnul general este o persoana cu state vechi in structurile de conducere din MAI). Ne-am rezumat la cele mai importante modificari ce le avem in vedere la trecerea prin Senat, urmand ca la Camera Deputatilor sa intreprindem demersurile necesare pentru promovarea si altor amendamente.