Întâlnirea cu directorul Penitenciarului Tulcea mi-a lăsat un gust amar. Drept urmare vom găsi o altă cale de a pune în matca lor prevederile legale

Deși plecasem la Tulcea cu gândul de a găsi o soluție la lipsa comunicării între directorul Penitenciarului, domnul Ion Feodorof și conducerea sindicatului Delta Tulcea, sindicat membru al Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar(FSSP), ajuns acolo am constatat că din perspectiva dialogului acesta este ,,ucis” chiar de către cel care ar trebui să conștientizeze că are cea mai mare nevoie ca dialogul sa existe. Adică de domnul Feodorof. Asta și ca urmare a gestionării dezastruoase a unei situații care intenționat este întreținută în acest fel de director tocmai pentru a justifica o abordare personală a relației cu conducerea sindicatului Delta și în special cu președintele sindicatului Sorin Casilov.

Nu că mai nou nu l-ar fi ochit și pe vicepreședintele Dicu Vasile. Și asta pentru că din nefericire pentru directorul Feodorof aceștia au ,,prostul” obicei, spre deosebire de mulți din cei cu funcții de conducere, de a spune lucrurilor pe nume și mai mult, de a le scrie.

Dar sa începem cu începutul. Încă de la prima interacțiune cu domnul director, acesta a înțeles ca e în regula să mă asigure că tot ce vom avea de discutat nu are nicio legătură cu relația lui personală cu Casilov Sorin. Nu o adusesem în discuție, dar nici nu a reușit să se despartă o secundă de aversiunea față de acesta.

Problemele discutate cu directorul Feodorof au fost de fapt reluate, ele fiind constatate și aduse la cunoștința directorului unității în nenumărate rânduri de conducerea sindicatului, dar și de către mine la fiecare prezență în cadrul acestui penitenciar. Și deși nu au fost puține, nu s-a făcut nimic. Dimpotrivă acestea s-au înmulțit.

Și țin de aplecarea directorului pentru rezolvarea acestor probleme, dar și de dorința de a controla modul în care personalul cu funcții de conducere din imediata subordonare a directorului reușește să pună în aplicare prevederile legale. Dar nu făcut acest lucru. Mai mult, suntem convinși că le-a încurajat lipsa de preocupare, pentru ca aplicarea prevederilor legale sa fie o activitate opțională în acest penitenciar.

Dar sa enumeram:

– Neaplicarea în proporție covârșitoare a prevederilor Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere(în opinia mea în proporție de 80%), în ce privește planificarea și executarea serviciului atât în ce privește siguranța cât și a regimului. Scuza că planificarea o face altcineva nu sta în picioare deoarece modul în care se face politica execuțional penală este stabilit de lege iar aplicarea se face sub controlul și din dispoziția directorului unității la propunerea directorilor adjuncți.

Nu poți sa stai cu mâinile în sân și personalul care îl conduci sa totalizeze zeci de mii de ore suplimentare neacordate. Și în același timp sa-ți permiți să scoți la munca deținuți, la puncte de lucru bine țintite, cu 5-10 deținuți, doar pentru ca asa da bine și ca deținutul este stresat dacă nu muncește. Ar putea fi adevarat dacă sutele de hectare ale penitenciarului, acum arendate unora care știu să le folosească, ar fi cultivate cu alte zeci, dacă nu, sute de deținuți care ar avea preocupare și ar câștiga zile în vederea liberării. Dar asta nu. Si ANP nu a făcut nimic, deși cunoaște aceste lucruri.

Nu poți sa stai tu, director adjunct Mocanu(cu oameni care depășesc chiar și 360 de ore efectuate și neacordate încălcând astfel legea) să conduci un sector care are cele mai multe ore suplimentare și să nu vi cu soluții care măcar sa stopeze creșterea acestor ore suplimentare. Dar asta nu. Si ANP continua sa nu facă nimic, deși știe. Dar te superi foarte tare, ca și directorul Feodorof dealtfel, dacă neregulile au început a fi consemnate de Casilov în documentele operative.

Nu poți sa stai tu, director adjunct Cernat cu mâinile în sân, când un deținut(,,domnul M”) face ce vrea din ,,pușcăria” de la Tulcea, și în loc sa nu-l mai folosești la activități care sa-i folosească pentru a obține foloase necuvenite, acțiuni ale deținutului prin care se încalcă prevederile legale, te folosești atât tu cât și directorul de o hotărâre de instanța, care sunt convins ca nu va obliga la păstrarea deținutului în același loc altfel aceea hotărâre întrunește atributele infracțiunii de favorizarea a unui infractor( repet, lucru pe care eu nu îl cred), sa menții deținutul în același loc, făcând aceleași activități de care acesta ,,s-a folosit” pentru a eluda prevederile legale în ce privește detenție și tu sa nu faci nimic. Iar deținutul se folosește de asta și continuă în calitatea de VIP al penitenciarului Tulcea. Dar asta nu. Și ANP continuă sa nu faca nimic, deși știe.

Nu poți tu, director Feodorof să minți cu nerușinare ca ai calculat orele suplimentare ce ar trebui plătite personalului din operativ pentru luna aprilie, spunându-ne că la data la care noi discutam se face pe centralizarea din mai, când noi spunem cu subiect și predicat că numai 3 sectoare trimiseseră situații cu privire la luna aprilie iar pontatorii din sectorul paza nu depuseseră încă nicio situație cu orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii și în repaus săptămânal sau sărbători legale pentru a se putea face corect plata. Dar asta nu. Și vorbim de aplicarea legii la Tulcea?

Mai vorbim de bani solicitați pentru punerea în aplicare a unor sentințe judecătorești sau răspuns la petiții transmise de sindicat?

Drept urmare îl anunțăm pe directorul penitenciarului Tulcea ca vom sesiza Comisia de disciplină din MJ si ANP, împotriva lui și a directorilor adjuncți pentru fiecare încălcare a prevederilor legale constatate și care nu au fost încă enumerate în articolul de față.

11 răspunsuri la „Întâlnirea cu directorul Penitenciarului Tulcea mi-a lăsat un gust amar. Drept urmare vom găsi o altă cale de a pune în matca lor prevederile legale”

  1. Poate de data asta scapam de mincinos. Nu am intrat in sindicatul Delta datorita intimidarii d-lui F ca nu o sa imi dea transferul acasa. Ma mir cum colegii de acolo ii mai suporta minciunile.

    1. Adevarat, pe mine cei de la resurse m-au determinat sa ma retrag,,,”urmeaza examenul final”… , aici e o clica a unor oameni cu functii care sunt deranjati de Casilov ca le cere respectarea angajatilor. Culmea , Sindicatul Delta e cel care se lupta pentru oameni si conducerea face orice sa ii dezbine dar nu reusesc! P.S. Prin conducere inteleg o mana de „ofiteri +agenti abonati la 50%” care dezinformeaza si influenteaza.

  2. „Pana la mine o sa raspunda ceilalti” Corect d-le Feo, functioneaza, M. se supune,xyx la fel. O sa faci plata intr-o zi! Nu vinzi proprietatea inainte de a pleca la pensie? Cat ceri?

  3. Reușește să paseseze întreaga responsabilitate pe umerii altora ,unii care încă nici nu știu cu ce se mănancă pușcăria ,și unii acceptă să dea bine la „șefu”, pozănd în permanență în Mița cinstita. Iar cei care nu se conformează măgăriilor sunt discreditați , blamați , sabotați și arătați ulterior cu degetul ca „vinovați”.Și de ce??? Culmea!!! pentru că ei vor să se repecte legalitatea!!!

  4. Hectarele unității ( peste 80) unde doar subvenția de la stat este de 160 euro/ha/an -inmulțiți cu un minim de 80!!! au fost concesionate și raportate ca „cea mai bună și profitabilă soluție pentru unitate”.Adică s-ar fi găsit un concesionar „prost” căruia să-i convină să plătească concesiunea ,cheltuilile lucrărilor , angajații si… să mai scoată și profit!!! Ori cu subvenția,eventual asigurări, un bun menagement , cu culturi ce nu necesită multe lucrări -gen păioase,plante tehnice (rapiță, floarea soarelui), de exemplu- și un punct, două de lucru în acest domeniu nu ar fi cu adevărat mult mai profitabilă???

  5. Personalul de la Chilia este discreditat și făcut în fel și chip ori de căte ori apare o ocazie, cu apelative începănd de la ne-specialiști , ne-importanți ,iresponsabilili -asta chiar și in procesele din instanță- culminănd mai nou și cu titulatura de HOȚI!! ,acuzați în permanență că ei vor să pună secția pe chituci. Ori , ei iubesc această secție și vor să o vadă iar frumoasă și profitabilă cum a fost ani în urmă , nu de puține ori aducănd și de acasă ceea ce pot pentru bunul mers al secției. Asta pentru că sabotarea se face de la centru , doar se cere,fără insă a se asigura necesarul minim măcar, sub auspiciul preluat de la veteranul Chiriac „dacă mărăiți, vă desființăm”

  6. Dl Ion Feodorof directorul Penitenciarului Tulcea confirmă încă o data ca respectarea prevederilor legale este facultativă pentru el, iar actul managerial o pălărie 🎩 prea mare.

  7. Faptul că am fost „luat la ochi „chiar nu mă poate influienţa în direcţia voită de d-l director, ba mai mult, va fi o motivare ín plus în a face tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru respectarea angajaţilor, a drepturilor lor şi repunerea secţiei şi a unităţii pe linia normalităţii. Subscriu celor scrise de PC1, cadrele secţiei iubesc cu adevărat secţia, doar că sunt constrânşi, instigaţi şi unii chiar forţaţi (dat fiind istoricul lor ) să eludeze legea şi regulamentele

  8. D-le Tudorel Toader vă așteptăm la Tulcea să constatați un management demn de cascadorii râsului unde personajul principal Feodorof Ion persistă în prostie. Ideea de lider în concepția acestui personaj o reprezintă abuzurile la adresa angajaților din Penitenciarul Tulcea şi se pare că mecanismele vechi încă funcționează.
    Un semnal pe care l-ați transmis sistemului prin revocare din funcție a dir.Florin Stanciu ar trebui transmis și la Tulcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *