Întâlnire la MJ fără rezultat, continuăm acțiunile de protest

 

Azi 09.01.2025 la sediul Ministerului Justiției a avut loc o întâlnire de lucru, Comisia mixtă între MJ- ANP- organizațiile sindicale reprezentative cu participarea Ministrului Justiției unde a fost discutate următoarele:
– Ordinul MJ pentru acordarea majorării CSAT (“sporul Bayraktar”), Ministrul Justiției a spus că va semna ordinul. Din punctul nostru de vedere nu face decât să se alinieze la o poziție a MAI în această zona. În cazul in care MAI il va acorda îl va semna și ministrul Justiției. Din punctul nostru de vedere  nu este decât decât un mod de a diminua nemulțumirile majore create polițiștilor de penitenciare cu ocazia promovării OUG 156/2024 (Ordonanța Trenuleț), prin care se diminuează salariile polițiștilor de penitenciare cu peste 20%. Am atras atenția ministrul justiției că de fapt acest lucru nu este decât o poziționare ipocrită din considerente ce țin de mesajul pe care l-am primit și  în luna Decembrie 2024, prin care la solicitarea noastră de a prelungii aplicarea OMJ Bayraktar ni s-a spus ca nu există buget aprobat în timp ce acum fiind în aceeași situație ( fără buget aprobat) spun că se poate. Considerăm că nu este decât o formă prin care conducerea MAI își conservă veniturile aflate în plată în Decembrie 2024, pe când proștii, cei care fac ca sistemul să functioneze nu li se mai plătește munca în repaus săptămânal, sărbători legale precum și poate doar sporadic munca suplimentară.
Am atras atenția Ministrului Justiţiei că nu avem nevoie de astfel de pomeni și cerem aplicarea Legii 153/2017, ca să nu mai depindem de mila lor.

La acest moment nu există un orizont în care personalul să spere la plata repausului săptămânal, sens în care nu vom mai muncii supliment și vom continua acțiunile de protest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *