Destul!!!! Sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala cere aplicarea legii in strada

 

Sătui de promisiuni si minciuni, loiali statului care i-a păcălit de nenumărate ori, personalul din sistemul de apărare, ordine publică si siguranță națională iese in stradă.

                   COMUNICAT DE PRESĂ

Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată țara.

Joi, 23.12.2021, ora 12:00, proteste la București, Iași, Timișoara și Cluj.

Începând cu data de 23.12.2021, ora 12:00, angajații din poliție penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată. Protestele se vor desfășura la Guvernul României (București – Piața Victoriei) și la prefecturile județelor Iași, Timiș și Cluj.

Angajații și pensionarii din poliție, penitenciare și armată cer:

  • aplicarea în integralitate a legii salarizării unitate (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice);
  • actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate de Parlament.Creșterea volumului activităților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională cauzată de contextul epidemiei de COVID-19, impune, din partea clasei politice, obligația respectării promisiunilor și a eliminării discriminărilor față de alte categorii de personal din sectorul public.

Federatia Sindicatelor Nationale ale Politistilor si Personalului Contractual din România (FSNPPC) – președinte Vasile ZELCA

Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR)/SIDEPOL – președinte Gabriel GÎRNIȚĂ

Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România “Alexandru Ioan Cuza” (FSDPR) – președinte Ionel BABUȘ

Federația Politiștilor SED LEX, președinte Florin VÎLNEI

Federația „Publisind” – Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL – președinte Cosmin ANDREICA

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) – președinte Cosmin DOROBANȚU

Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) – președinte Florin ȘCHIOPU

Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP) – președinte Ionuț MOGÎLDEA

Sindicatul Național „Pro Lex” – președinte Vasile LINCU

Sindicatul National al Politistilor de Frontiera (SNPF) – președinte Adrian DIUGU

Sindicatul Național al Polițiștilor din România „DECUS” – președinte Gabriel IVANOV

Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul” – președinte de onoare Emil PĂSCUȚ

Liga pentru Apararea Drepturilor Pensionarilor Militari (LADPM) – grl. (rez.) Nicolae GROPAN

Asociația Pensionarilor din Administrația Națională a Penitenciarelor (APANP) – col. (rez.) Valentin LUPU

 

2 răspunsuri la „Destul!!!! Sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala cere aplicarea legii in strada”

  1. Asa trebuie….din 1989 pana in prezent toate structurile Statului au fost capusate in functie de interese…..au ajuns deputati si senatori multi analfabeti… si nu numai atat! toti politicienii indiferent de partid au promis si mai rau au votat si adoptat Legi pe care chiar ei nu le respecta!!!! „Romania educata” sau „lucrurului bine facut” nu exista!!! Iohanis e cel mai mare tradator de Tara si oportunist posibil!!!! HAI LA PROTESTE!!!! Dar nu uitati voi polintruci: o sa vina ziua pierzanieri!!!

  2. Se poate spune ca politicienii sunt niste sclavi UE!?
    Hai sa vedem:
    -dau Legi dar nu le respecta;
    -mint sa fie alesi;
    – au sau mai bine zis nu au multi liceul~~~~;
    – sunt pupincuristi prin fatarnicia conjuncturii;
    – apartenenta politica e dictata de posibilitatile materiale;
    -ect,,,,
    Pai,,,mai destepti ai poporului…cat credeti voi ca o sa mai mearga!?
    Toate scursurile societatii au ajuns deputati si senatori-cu exceptii-!!! Mai molailor, mai jeguri umane,,Legea e datra sa fie respectata!!!!
    Meritati linsati in strada tradatori de Tara si neam!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *