În perioada 27–30 august 2026 a avut loc Consiliul Federativ al Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), la care au participat cele 16 sindicate afiliate federației. Lucrările au debutat cu prezentarea raportului de activitate al Biroului Executiv al FSSP de către președintele Florin Petre Șchiopu. Pe parcursul acestora, mai exact în data de 29 august 2026, Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), comisar șef de poliție penitenciară Geo Bogdan Burcu, a dat curs invitației Biroului Executiv al FSSP, participând astfel la dezbateri și clarificând aspecte pe care le vom detalia mai jos.
Asigurarea fondurilor pentru plata salariilor până la sfârșitul anului 2026, în condițiile situației bugetare existente
Asigurarea salarizării până la finalul anului în curs a reprezentat până acum, aproape an de an, o problematică care a implicat deseori recalibrarea bugetului prin intermediul rectificărilor trimestriale. De această dată, DG ANP asigură polițiștii de penitenciare de faptul că, potrivit situației bugetare existente, sunt asigurate fondurile necesare pentru plata salariilor până la finalul anului 2026.
Plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești
Trecând bine de jumătatea anului în curs, fără intenții reale de respectare a prevederilor OUG 52/2025, respectiv plata tranșei scadente până la 31 decembrie 2025 conform art. 18, alin. 1, FSSP a solicitat clarificări în privința emiterii actelor normative necesare efectuării acestor plăți. Concret, semnarea ordinului de ministru al justiției ca normă de deblocare și punere efectiv în plată. În acest context, DG ANP a insinuat inițial faptul că prerogativele de emitere a OMJ revin Ministerului Justiției, ulterior nuanțând și susținând că următoarele două săptămâni sunt stabilite ca reper de publicarea a ordinului de ministru în Monitorul Oficial al României nu doar în transparență decizională.
Îmbunătățirea condițiilor de muncă
FSSP a solicitat informații privind fondurile alocate pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și modul în care acestea sunt utilizate la nivelul unităților penitenciare. A fost avansată alocarea unui buget în cuantum de aproximativ 4.742 milioane lei pentru aceste obiective, la data de 30.06.2026, execuția bugetară fiind de aproximativ 670.275 lei, respectiv circa 14% din fondurile alocate. Un procent al execuției bugetare care a generat solicitarea FSSP de a se detalia pe unități aceste ”realizări”. Execuția pe unități, cel puțin în semestrul I al anului în curs s-a dovedit a fi diferită de la un penitenciar la altul după cum era de așteptat, însă nu putem ocoli procentul de 0% din dreptul Penitenciarului Spital Poarta Albă. Dacă sunt anumite considerente care justifică oarecum unele procente mai mici, 0% chiar nu poate fi un reper de management eficient în privința îmbunătățirii condițiilor de muncă.
Încercările DG ANP de susținere și motivare a procentelor mici privind execuția bugetară a unităților în primul semestru, s-au limitat în explicații din care s-a desprins inclusiv ideea lipsei personalului de specialitate responsabil cu întocmirea documentelor specifice. Luăm în considerare că ar putea fi un factor determinant în această ecuație însă chiar și așa 0% este totuși 0%. Pe de altă parte, ombilical de subiect am putea lega inclusiv competența directorilor de unități de a-și atrage personal de specialitate sau inclusiv situații în care personalul de specialitate este schimbat din funcție pe criterii insuficient motivate, în unele cazuri chiar cu tente de sinecură.
Investițiile și obiectivele de infrastructură
FSSP a solicitat informații privind stadiul investițiilor din sistemul penitenciar, termenele de finalizare și prioritățile administrației pentru perioada următoare. Din cele susținute de către DG ANP există în prezent aproximativ 323 de obiective de investiții, aflate în diferite stadii de pregătire, proiectare sau execuție. Au fost detaliate, de asemenea, stadiile execuție și prezentate obiectivele avute în vedere pentru perioada 2026–2027, conform anexei prezentate de Direcția Economico-Administrativă. Pentru unele investiții, procedurile sunt în desfășurare iar pentru altele este necesară parcurgerea etapelor administrative și bugetare înainte de demararea lucrărilor.
Organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante
Unul dintre obiective cele mai importante ale FSSP îl reprezintă organizarea de concursuri la nivel ANP în vederea ocupării posturilor vacante, motiv pentru care am solicitat o implicare directă a tuturor factorilor decizionali. DG ANP nu a susținut mai mult decât cunoaștem cu toții, și anume faptul că organizarea concursurilor este influențată de prevederile legislative și de limita de ocupare a posturilor stabilită prin legislația în vigoare. În atare situație, DG ANP ne informează că, în raport cu numărul de încetări ale raporturilor de serviciu, ANP a estimat posibilitatea ocupării a unui număr de aproximativ 49 de posturi, urmând a fi solicitat avizul Ministerului Justiției.
FSSP subliniază faptul că 49 de posturi sunt absolut insuficiente raportat la nevoia reală a unităților penitenciare. Dezbaterile au continuat și au fost scoase la lumină situații particulare din diferite unități, situații care pun efectiv în pericol siguranța resursei umane. Înțelegem ideea susținerii sectoarelor de activitate reciproc , între ele, însă trebuie avut în vedere faptul că ierarhia de subordonare și răspundere la nivelul oricărui sector de activitate derivă totuși din actele normative în vigoare. Pentru a nu pierde unele drepturi, ne putem ajuta între noi. Însă la modul în care unii directori își arogă să profite, această bunăvoință ia de multe ori forma unui abuz devenind regulă sau obligație permanentă. Ori niciun polițist de penitenciare, în opinia FSSP, nu trebuie supus unor obligații din afara ariei fișei postului pentru că, un sistem așa cum a fost el conceput, nu este capabil să-și administreze sau să-și atragă resursa umană necesară funcționării optime.
În ceea ce privește concursurile din sursă internă, pentru agenții care îndeplinesc condițiile, acestea sunt de asemenea tamponate de cadrul legislativ și de aprobările necesare.
Suplimentarea numărului de posturi din sistem
FSSP a solicitat suplimentarea schemei de personal cu cel puțin 2.000 de posturi, având în vedere deficitul existent și volumul de muncă din unități, raportat inclusiv la ansamblul de drepturi și activități ale deținuților impuse prin recomandări internaționale sau de către alte entități care activează pe zona drepturilor deținuților. Orice lacună pe acest palier atrage implicit răspunderea polițiștilor de penitenciare atât administrativ și în unele cazuri chiar penal. Niciun factor de cercetare indiferent de natura acestuia, nu se cramponează pe ideea că sistemul penitenciar nu deține suficientă resursă umană. Iar în acest context, alte explicații care să justifice lipsa de personal nu se susțin în opinia FSSP cât timp unicul pierzător este polițistul de penitenciare.
DG ANP informează că există demersuri pentru promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern privind suplimentarea numărului de posturi, fiind avută în vedere suplimentarea cu aproximativ 1.600 de posturi. Cu caracter general, aceste posturi ar urma să fie repartizate în funcție de necesități. Luăm de bun augur intenția însă finalizarea demersului printr-o decizie asumată ar demonstra faptic intenția.
Noua lege a salarizării
Un subiect important al discuțiilor l-a reprezentat noua lege a salarizării și impactul acesteia asupra veniturilor polițiștilor de penitenciare. DG ANP a prezentat simulări privind efectele proiectului de lege a salarizării asupra veniturilor personalului. În funcție de categoria de personal și de elementele salariale luate în calcul, ar rezulta unele creșteri ale veniturilor. Totuși, proiectul aflat în discuție nu reprezintă forma finală a viitoarei legi a salarizării.
Un aspect important îl reprezintă modul de calcul al drepturilor pentru munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, în proiect fiind avută în vedere raportarea la drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2026. Sunt aspecte importante în ceea ce înseamnă noua lege a salarizării însă, în contextul politic și bugetar actual, există incertitudini majore cu privire la forma finală a noii legi și la momentul în care aceasta va fi adoptată. Prin urmare, simulările prezentate trebuie privite ca variante de lucru, nu ca drepturi salariale certe.
Sporul pentru condiții periculoase / TBC
Au fost solicitate clarificări privind menținerea și reglementarea sporurilor acordate pentru condiții periculoase, inclusiv situațiile specifice activității din unitățile penitenciare și penitenciarele-spital. DG ANP a precizat că aceste elemente nu au fost incluse în toate simulările prezentate privind noua salarizare și că problematica se află în continuare în discuție în cadrul procesului de elaborare a legislației salariale.
Împuternicirea pe funcții de conducere
FSSP a solicitat clarificări privind modul de aplicare a procedurii de împuternicire pe funcții de conducere și necesitatea unei practici unitare la nivel de sistem. DG ANP a precizat că legislația permite împuternicirea în condițiile prevăzute de lege și că nu există o obligație legală privind un anumit nivel ierarhic de la care să provină persoana împuternicită. Nimic în plus față de ce știam însă suntem convinși de faptul că DG ANP a înțeles că uneori nu te poți cățăra pe o funcție de director după niciun an exercitat pe vreo funcție de comandă. Suntem convinși că abilitățile manageriale nu ar urma să fie demonstrate direct din vârful ierarhiei ci de pe niște trepte mai mici până la a ajunge în vârf. În caz contrar, nu ne putem aștepta decât la niște ”secretariate”, nicidecum la adevărate acte manageriale responsabile și performante.
10. Modificarea actelor normative care reglementează organizarea și funcționarea sistemului penitenciar
FSSP a solicitat informații privind proiectele de acte normative aflate în lucru și termenele pentru modificarea acestora, inclusiv reglementările referitoare la standardele de personal. DG ANP susține faptul că Direcția Juridică a ANP a prezentat lista proiectelor de acte normative aflate în lucru, fiind identificate 33 de proiecte prioritare, la care se adaugă alte 5 proiecte, rezultând un total de aproximativ 38 de proiecte aflate în diferite stadii. Lista și situația acestora au fost prezentate în anexa pusă la dispoziția participanților în cadrul Consiliului Federativ.
11. Modificarea OMJ nr. 4800/C/2018 și standardele de personal
FSSP a solicitat actualizarea standardelor de personal, astfel încât acestea să corespundă realității din unități și volumului actual de activitate. DG ANP susține că problematica se află în analiza administrației și este inclusă în categoria proiectelor de acte normative aflate în lucru. Modificarea standardelor de personal este legată inclusiv de reorganizarea și dimensionarea schemelor de personal din unități.
12. Dialogul social și comunicarea cu organizațiile sindicale
FSSP a solicitat îmbunătățirea dialogului dintre administrație și organizațiile sindicale, precum și accesul sindicatelor la informațiile relevante pentru personal. DG ANP susține că problemele privind dialogul social, accesul la documente, transmiterea informațiilor și modul de colaborare dintre administrație și organizațiile sindicale rămân în atenția conducerii ANP și vor fi urmărite în cadrul întâlnirilor ulterioare.
13. Alte probleme ridicate de către președinți organizațiilor sindicale
În cadrul discuțiilor purtate cu conducerea ANP, președinții organizațiilor sindicale au ridicat și o serie de probleme punctuale care afectează activitatea de zi cu zi a colegilor din unități. Principalele aspecte și răspunsurile primite sunt următoarele:
Tematică concursuri
A fost solicitată clarificarea situației concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere, precum și elaborarea și comunicarea din timp a tematicii și bibliografiei, inclusiv a modelelor/temelor pentru testele grilă, astfel încât colegii interesați să poată avea timp suficient pentru pregătire. DG ANP susține că potrivit informațiilor prezentate, calendarul estimativ pentru organizarea concursurilor este octombrie–noiembrie 2027, într-o primă etapă pentru funcțiile de șef birou și șef serviciu.
În ceea ce privește funcțiile de șef secție și șef tură, situația nu este încă stabilită, fiind analizată inclusiv posibilitatea ca acestea să rămână funcții de conducere sau să fie transformate în funcții de execuție.
Grupa de intervenție – revenirea de la 38 la 40 de funcții
A fost ridicată problema revenirii statului de organizare al grupei de intervenție de la 38 la 40 de funcții, respectiv recuperarea celor două funcții diminuate. DG ANP susține că există posibilitatea unei discuții împreună cu directorul unității pentru identificarea unei soluții privind revenirea statului grupei la 40 de funcții. Problema va fi susținută și urmărită în continuare, astfel încât, în măsura în care cadrul legal și necesitățile operative permit, cele două funcții să fie recuperate.
Probele sportive pentru grupele de intervenție
A fost solicitată clarificarea situației probelor sportive și a eventualelor modificări ale acestora. DG ANP susține că În perioada următoare nu sunt preconizate modificări ale probelor sportive. Prin urmare, colegii interesați trebuie să se pregătească în continuare pentru probele în forma actuală. De asemenea, în contextul deficitului de personal existent în sistem, conducerea ANP nu susține în prezent înființarea sau extinderea unor noi grupe de intervenție.
Utilizarea camerelor de supraveghere pentru monitorizarea personalului
A fost ridicată problema verificării activității colegilor prin intermediul camerelor de supraveghere în lipsa unui incident, a unei sesizări sau a unui motiv concret. A fost subliniat faptul că trebuie făcută o diferență între verificarea imaginilor pentru clarificarea unui incident sau a unei situații determinate și verificarea aleatorie a activității personalului, pentru a identifica eventuale abateri.
FSSP nu consideră normală urmărirea sau verificarea aleatorie a colegilor prin intermediul camerelor de supraveghere fără existența unui motiv concret și justificat. DG ANP susține că problema urmează să fie analizată și vor fi întreprinse demersuri oficiale în scris, pentru clarificarea condițiilor în care imaginile pot fi utilizate pentru verificarea activității personalului.
Televizoarele din birouri
A fost ridicată problema utilizării televizoarelor existente sau care urmează să fie instalate în birourile personalului și a stabilirii clare a condițiilor în care acestea pot fi utilizate. DG ANP susține că problema este în analiză, urmând să fie identificată o soluție clară privind ce poate fi urmărit și în ce condiții. La acest moment nu există încă un răspuns cert.
Decontarea transportului – limita de 70 de km
A fost ridicată problema modificării limitei de 70 km pentru decontarea transportului. DG ANP susține că pentru modificarea limitei prevăzute în legislația actuală este necesară modificarea Legii nr. 145/2019. Subiectul trebuie abordat cu foarte mare atenție, deoarece o modificare legislativă care ar permite creșterea limitei kilometrice ar putea veni și cu unele condiții sau verificări suplimentare, inclusiv în cazul colegilor care se deplasează împreună cu aceeași mașină. Obiectivul este ca orice modificare să conducă la un avantaj real pentru personal, fără ca aceasta să genereze restrângerea sau pierderea unor drepturi existente.
Programul de muncă
A fost ridicată problema programului de muncă și a necesității unei analize a modului în care acesta este organizat în raport cu deficitul de personal și cu volumul efectiv de activitate din unități. DG ANP susține că problematica programului de muncă trebuie analizată în corelare cu necesarul real de personal, organizarea activităților și specificul fiecărei unități. S-a subliniat necesitatea identificării unor soluții care să țină cont de realitatea din unități și de presiunea generată de deficitul de personal.
Reanalizarea statelor de funcții
A fost solicitată reanalizarea statelor de funcții, având în vedere faptul că, în anumite unități, structura actuală nu mai corespunde realității și necesităților existente. Un exemplu concret îl reprezintă Penitenciarul Aiud, unde au fost înființate noi locuri de cazare, ceea ce generează implicit necesitatea reevaluării dimensionării personalului și a structurii statului de funcții.
DG ANP susține că are în vedere această problematică și urmează să analizeze situațiile existente la nivelul unităților, inclusiv modificările intervenite în ceea ce privește capacitatea de cazare și activitățile desfășurate.
Procedura de cazare în camere de contenție
A fost propusă introducerea în legislație a unei proceduri clare privind cazarea deținuților în camera de contenție, astfel încât personalul să beneficieze de reguli și responsabilități clar stabilite.
Conducerea ANP a apreciat pozitiv propunerea și urmează să analizeze posibilitatea reglementării exprese în legislație a procedurii de cazare în camera de contenție.
Achiziția de stații Tetra
A fost ridicată problema necesității dotării personalului cu stații TETRA, având în vedere importanța comunicațiilor operative și necesitatea unor mijloace de comunicare eficiente și sigure.
DG ANP susține că ANP urmează să analizeze situația și necesarul privind achiziția de stații TETRA, urmând să fie identificată o soluție în funcție de necesitățile sistemului și de posibilitățile bugetare.
Automate pentru alimente și băuturi
A fost ridicată problema amplasării unor automate pentru produse alimentare și băuturi în unități, astfel încât personalul să aibă acces la produse de bază în timpul programului.
DG ANP susține că ANP urmează să analizeze posibilitatea și condițiile în care astfel de automate pot fi instalate în unități și să transmită ulterior o soluție privind această problemă.
Acordarea celor două de sport în timpul programului și pentru personalul din operativ
A fost ridicată problema acordării celor două ore de sport săptămânale și personalului din operativ, având în vedere specificul activității desfășurate, solicitările fizice și psihice ale muncii și necesitatea menținerii unei bune condiții fizice a personalului.
FSSP a solicitat ca și personalul din operativ să beneficieze, în mod efectiv, de cele două ore destinate pregătirii fizice/sportului, fără ca natura programului de lucru sau organizarea activității operative să constituie un impediment pentru exercitarea acestui drept. DG ANP susține că problema urmează să fie analizată din perspectiva posibilității de aplicare a acestei măsuri și pentru personalul din operativ, ținând cont de specificul programului de lucru, de necesitățile operative și de încadrarea în programul unităților.
Subiectul rămâne în atenția organizațiilor sindicale și va fi urmărit până la identificarea unei soluții concrete și unitare la nivelul sistemului penitenciar.
Implementarea proiectului de supraveghere video pentru paza perimetrală – penitenciarele Aiud și Poarta Albă
Sindicatele au solicitat informarea cu privire la stadiul implementării proiectului de supraveghere video destinat pazei perimetrale la Penitenciarul Aiud și Penitenciarul Poarta Albă, precum și clarificarea termenului estimat pentru punerea acestuia în funcțiune.
DG ANP a precizat că proiectul este în derulare și urmează să fie implementat la cele două unități, implementarea sistemului de supraveghere video având ca obiectiv creșterea nivelului de securitate și eficientizarea activității de pază și supraveghere a perimetrului unităților.
Concluzii
Problemele prezentate mai sus au fost ridicate direct în cadrul discuțiilor cu conducerea ANP și urmează să fie monitorizate de organizațiile sindicale. O parte dintre solicitări necesită modificări legislative sau aprobări la nivel superior, în timp ce pentru altele ANP urmează să analizeze soluțiile administrative și tehnice. Vom urmări în perioada următoare evoluția fiecărui punct și vom informa membrii de sindicat cu privire la măsurile concrete și răspunsurile care vor fi transmise.
Consiliul Federativ a reprezentat o ocazie pentru transmiterea directă către conducerea ANP a principalelor probleme cu care se confruntă polițiștii de penitenciare.
Din răspunsurile prezentate rezultă că există o serie de demersuri începute de ANP, însă pentru mai multe dintre problemele ridicate nu există încă un rezultat concret sau un termen cert de soluționare.
Cele mai importante subiecte care trebuie urmărite în perioada următoare sunt:
*ocuparea posturilor vacante și reducerea deficitului de personal;
*suplimentarea schemei cu cele 1.600 de posturi propuse;
*organizarea concursurilor;
*investițiile și îmbunătățirea condițiilor de muncă;
*plata drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești;
*modificarea standardelor de personal;
*proiectele de acte normative aflate în lucru;
*sporurile și celelalte drepturi salariale;
*noua lege a salarizării și impactul acesteia asupra personalu


Buna ziua! Se mai scot posturi din sursa externa in perioada următoare? Mulțumesc!
Da, doar pe functiile unice. Adica jurist, medic, eventual contabil sef, etc.
Bună ziua. Ne puteți spune ce posturi din sursă externă se vor scoate la concurs și perioada estimativă de depunere a dosarelor de înscriere?
Urmeazâ să se facă o analiză la nivel de ANP cu privire la ce posturi vor fii scoase la concurs.