De regula nu exprim opinii in afara cadrului formal cu privire la acordarea majorării de 50%. Însă ieri, la sediul ANP, cu ocazia discutării propunerilor de acordare a majorărilor de 50% pentru directorii de unitate, adjuncții acestora, precum și pentru personalul din Administrația Națională a Penitenciarelor am retrăit o secventa din celebrul film, BD la munte și la mare, atunci când era făcută selecția pentru un turneu de catre Gogu Steriade, Trandafir și Patraulea. Fenomenala asemănare. Fragmentul mai jos…
Sentimentul trăit in mandatul directorului general, domnul chestor Halchin Dan, cu ocazia unor astfel de ședințe este că din ce în ce mai mult, acordarea majorării de 50% pentru directorii de unitate și adjuncți, reprezintă mai degrabă o recompensa pentru cât ești de servil și umil în raport cu Înalta Poartă( cu mici excepții) sau pentru cei RECOMANDATI. Pentru ca altfel nu îmi explic cum unii și aceeași( vreo 10 – repet cele 2-3 exceptii care chiar sunt valoroși confirma regula) sunt beneficiarii permanenți ai acestei majorări în condițiile în care sistemul penitenciar are vreo 2000 de ofițeri, ,,premianții” reprezentând aproximativ 0.50% din totalul ofițerilor. Acești 0,50% sunt recompensați cu mai multe majorări decât toți ofițerii sistemului. Vina este în totalitate a directorilor de unități care au crezut ca stand în genunchi și nereacționând(cei mai cuminți – cei care tac, ca exista si aici o ierarhie) vor reuși sa îl facă pe întâiul stătător la cârma instituției penitenciare să-și mai aplece și asupra lor ,,calda” oblăduire.
Motivațiile directorului general pentru acordare sunt raportate la numărul de hârtii semnate de către director și adjuncții acestuia( de parcă asta nu intră în fișa postului), la numărul de oameni din subordine, la o multitudine de alte criterii fără relevanță, niciodată raportate la principii, repere, valori, situatii și acțiuni excepționale… Pentru că nu este aplicat același set de argumente și aprecieri, nici măcar pentru cei ce conduc penitenciarele mari din România. Despre conducătorii de rang doi(unitățile mai mici) nici nu mai discutăm. Ăștia sunt aleși doar dacă vrea. Chiar dacă oamenii încearcă sa fie cât de cât vizibili.
Și asta pentru ca așa își dorește onorabilul domn chestor de penitenciare Halchin Dan. Mi-aduc aminte ca atunci când ministrul Predoiu îl tăvălea, eram persoane frecventabile. Acum, de când suntem chestor și suntem prieten cu doamna ministru, simțim nevoia de a pune oamenii în banca lor, uitând de unde am plecat.
Ce trebuie sa țineți minte domnule chestor este că eu nu pot sa plec capul și că dacă stabilim principii la care sa ne raportam, aceste principii trebuie obligatoriu(chiar daca va convine sau nu) sa nu fie ale unui chestor, ci ale unor oameni. Indiferent de vremuri și de locul în care ne aflăm. Vremelnic…
Felicitări autorului pentru pertinență, dar l-aș întreba dacă are la cunoștință ce viață duc șefii cu funcții cheie, gen Ș.S.S.D. și Ș.S.A.R.(numiți prin D.Z.U.,evident), dacă ar deranja un DASDRP sau chiar un 100, semnalându-i nereguli, deficiențe, cauze generatoare, posibile efecte ce pot sau nu pot fi preîntâmpinate, inclusiv potențiale propuneri de măsuri de remediere?!? Este prins la mijloc, între proprii subordonați care îi semnalează nereguli și superiorul său ierarhic care îi solicită să le facă să dispară, uneori cu tot cu cel care i le-a semnalat. Care este rezultatul?! Stres, frustrare, obligația tacită de a lucra într-un mediu de muncă nesănătos, corupt, generator de incidente, pe spinarea celor cu funcții de mijloc, care vor fi, evident și previzibil sancționați, mânjiți și șifonați.
Stiu, dar va trebui sa le ducem cu bune si rele. Fac parte din categoria agentilor care peste 10 ani am girat functia de Ofiter de Serviciu sau Sef tura. Important este sa nu abandonam lupta si sa ne aparam colegii. Si sa o facem cu demnitate.