Parafrazând titlul, mai spun că urșii merg doar cum vor ei. Pentru că de mult câinii nu mai sunt câini.
Mai acum vreo 4 zile, Administratia Nationala a Penitenciarelor transmitea o adresa cu noi dispozitii despre o serie de masuri ce ar trebui luate de directorii de unitati in vederea prevenirii imbolnăvirii personalului si a efectivelor de detinuti cu Covid. Până aici suntem in ecuația știută, aceea în care ținând seama de factori cunoscuti sau necunoscuti, se incearcă un control rezonabil al acestui virus. Toate ar fi în regulă dacă, așa cum spuneam mai sus, câinii ar mai fi câini. Pentru că lucrurile in sistemul penitenciar nu mai sunt chiar asa.
De mult timp, ceea ce altadată era o dispozitie a Administratiei Naționale a Penitenciarelor acum reprezintă pentru unii directori doar o hârtie ca multe altele transmise în ultimul timp de o instituție care nu mai reușește sa se ridice la nivelul celor care si-au pus nădejdea in dreptatea ce vine de la București. Poate ca au dreptate unii care cer o diminuare majora a Aparatului central. Am spus de nenumărate ori ca fără un ANP foarte puternic Sistemul Penitenciar poate întra în colaps. Din pacate ANP încă nu nu-și intelege rostul. Crede ca luându-și mâna de pe problematica din unitati, ca este vizavi de personal sau logistice, va scăpa de răspundere. Nu este asa, dar probabil ca timpul le va rezolva pe toate. Sa nu fie prea târziu.
Si ca sa revin la problema ce o aveam de scos în evidență, stau și ma minunez de modul mizerabil in care unii dintre directorii de unitate inteleg sa-si protejeze personalul sau alți directori sa protejeze interesele unor protejați.
Săptămâna trecută la Penitenciarul Deva s-a petrecut un fapt care probabil trecea neobservat dacă conducerea sindicatului Vulturul nu ar fi scos în evidență faptul ca personalul din cadrul penitenciarului, desemnat sa execute serviciul ca agent escorta la spitalul Hunedoara pe secția cu bolnavi COVID, nu ar fi fost trimiși acolo fără sa li se asigure cele mai elementare mijloace de protecție. Nimic neobișnuit la Deva(nu este prima data când conducerea Penitenciarului Deva trece cu vederea incalcari ale prevederilor legale în zona masurilor Anti-COVID si nu numai) si asa cum spuneam daca adresa despre care vorbeam era litera de lege și nu maculatura, personalul ar fi fost echipat pentru a desfășura serviciul in condiții optime. Dar asa cum ne-am obișnuit, legea trebuie respectată doar de ,,căței”. ,,Dulăii”(unii dintre ei) printre care directorul si directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar(DASDRP)de la Penitenciarul Deva, au găsit de cuviință sa trimită personalul destinat pazei la spital fără niciun mijloc de protecție conform locului de muncă unde oamenii își desfășurau activitatea. Adică sectia COVID din spitalul Hunedoara. Si Dumnezeu cu mila. Intre timp s-au mai ocupat cu diverse activități pentru viitoarea ieșire la pensie a minunatului Director DASDRP si bineînțeles ca după au plecat acasă, fără vreo grija despre soarta colegilor de la spital. Când s-a aflat și au fost urecheati de directorul general al ANP au mințit ca agentul se afla în zona verde a spitalului. Mai mult, s-au dus la spital la ora 21 si au avut mizeria de idee de ai transmite directorului general cum ca agentul este acolo unde au transmis, încercând să si confirme asta cu dovezi. Atat de vai de ei au fost, ca au pierdut din vedere ca se va vedea faptul ca agentul executa serviciul lângă salonul deținutului. Au pus agentul sa se echipeze de asa natura ca mai avea omul puțin si ziceai ca-i martian si au pierdut din vedere ca in sticlă te vezi si tu cel care vrei sa acoperi mizeriile facute.
Stralucitul DASDRP a mai si scris în documentele operative in aceea seara ca a participat la instalarea agentului mințind fără jenă, deoarece detinutul fusese internat cu 2 zile inainte. Nu știu dacă ar trebui sa ne bucuram de ieșirea în pensie a acestuia sau sa fim revoltați de înălțimea ANP cu privire la respectarea dispozițiilor transmise în teritoriu.
Vom reveni si cu alte exemple de directori, dar și de dualism promovat de ANP in deciziile sale.
Jenant.
Cam asta este valoarea celor premiați cu majorarea de 50%