Poveste de iarna

Povesti cu oameni buni sunt multe. O si aratam mai des in preajma sarbatorilor.Acest lucru este valabil si pentru cei care trudesc in sistemul penitenciar. Si exemple sunt multe. Unul dintre ele este al colegilor de la Penitenciarul Aiud. Mai jos aveti povestea :

 

“Oameni pentru Oameni”

 

Continuând campania noastră de Crăciun “Oameni pentru Oameni”, angajaţii Penitenciarului Aiud s-au implicat şi anul acesta în număr foarte mare, pentru a aduce un strop de bucurie şi speranţă în sufletele oamenilor care sunt singuri, mai ales în această perioadă a anului.

Munca în echipă a adus rezultatele asteptate, astfel că, dincolo de problemele şi greutăţile inerente muncii pe care o desfăşurăm în fiecare zi, am ales să ne implicăm ca de fiecare dată în viaţa comunităţii, ajutându-i atât cât se poate pe cei mai puţin norocoşi, pe cei care au nevoie de un zâmbet sau măcar o alinare.  Ideile au fost multe, dar anul acesta ne-am oprit asupra a patru dintre ele pe care am reusit să le şi materializăm.

O parte dintre angajaţi au donat sânge la Spitalul Judeţean Alba. Nu au avut nevoie nici de ziua liberă la care au dreptul  cu această ocazie, venind in continuare la serviciu, iar tichetele primite cadou au fost donate mai departe pentru a umple sacul cu cadouri al Moşului.

 

O alta activitate a fost vizitarea Centrului de bătrâni „Ana Schaffeer” din Alba Iulia pentru a le aduce colindul nostru şi pentru a le oferi un mic cadou cu ocazia Sărbătorii Crăciunului.

 

Zâmbetele şi lacrimile de pe chipul brăzdat de ani al acestor oameni au fost pentru noi satisfacţia cea mai mare şi  motivaţia de a continua si in viitor această campanie.

Am demarat o strângerea de fonduri pentru unul dintre colegii nostri de la Penitenciarul Targu Mureş, care, din păcate, se confruntă in prezent cu o situaţie dificilă, iar pentru operaţia de care are neapărat nevoie este necesară suma de 16.000 Euro. Suntem alături de el şi familia lui în această grea încercare şi sperăm ca împreună cu colegii de la celelalte penitenciare din ţară sa il putem ajuta să strângă suma necesară.

Pentru a se bucura de magia sarbatorilor de iarna, am incercat să ajutăm o familie frumoasă, cu părinţi muncitori şi trei îngeraşi de copii. Le mulţumim că au acceptat să facem parte din familia lor şi ne-am dorit ca anul acesta să-i ajutăm pe părinţi să le ofere copiilor un Crăciun de neuitat. Îi asigurăm că nu doar acum, ci şi pe mai departe le vom fi alături. Pentru că sunt o familie frumoasă, care după măsura posibilităţilor lor se străduiesc să le asigure copiilor un viitor mai bun.

Toate aceste acţiuni nu ar fi fost posibile fără implicarea, deschiderea, generozitatea şi omenia de care au dat dovadă angajaţii, împreună cu conducerea Penitenciarului Aiud, care s-a implicat ca de fiecare data activ, ne-a sprijinit, astfel încât să putem duce la îndeplinire activităţile pe care ni le-am propus pentru acest an.

„La urmă rămân acestea trei – credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar cea mai importantă dintre toate rămâne dragostea”.

Toate activitatile au fost organizate de catre doamna subcomisar de penitenciare Gruiţă Maria – ofiţer psiholog resurse umane si doamna subinspector de penitenciare Oltean Adelina – ofiţer formare profesională.

Sărbători fericite vă dorim tuturor, un „Crăciun fericit, pace, linişte şi armonie în sufletul si vietile dumneavoastra!”

Daniel Pasc 

Presedinte Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud

 

 

Am ajuns sa o traiesc si pe asta

Desi de-a lungul timpului relatiile intre organizatiile sindicale din sistemul penitenciar nu au fost dintre cele mai cordiale, am reusit sa gasim solutii sa nu ajungem in situatia penibila de a ne contesta in fata celor care reprezinta administratia.

Azi am ajuns sa o traiesc si pe asta. Astfel, in cadrul negocierilor ce au avut loc la Ministerul Justitiei, negocieri  ce aveau  in vedere semnarea unui nou Contract colectiv de munca si a unui act aditional la Acordul privind raporturile de serviciu ale fpss din sistemul penitenciar,  FSANP a gasit de cuvinta sa conteste prezenta Federatiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar la aceste negocieri.

Nu am inteles demersul , mai ales ca Tribunalul Gorj a constatat indeplinite conditiile de reprezentativitate de catre Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar. Inteleg ca au facut acest lucru si in instanta, fapt oarecum previzibil tinand cont de istoricul relatiei noastre. Asta in conditiile in care nici MJ, nici ANP nu au facut acest lucru.

Pacat, deoarece de-a lungul timpului am inteles sa puterea noastra sta in promovarea intereselor membrilor de sindicat printr-un demers comun al sindicatelor..

In alta ordine de idei, vom continua eforturile de modificare a legislatiei referitoare la plata orelor suplimentare. Maine va aver loc o pichetare a politistilor. la sediul Ministerului de interne..Motivul a fost anuntat dar  sper ca va veni si vremea ca intreg sistemul de aparare sa reactioneze unitar si nu pentru a bifa o actiune.Si cel mai proaspat exemplu sunt magistratii

Maine Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar este invitata la negocieri. Primele negocieri de cand suntem reprezentativi

Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar(FSSP) este invitata la negocierile privind Contractul colectiv de munca si Acordul colectiv privind raporturile de serviciu. Se recunoaste astfel si la nivel institutional reprezentativitatea noastra, lucru constatat in fapt de Tribunal prin Decizia nr. 11/22.11.2017. Continuă lectura „Maine Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar este invitata la negocieri. Primele negocieri de cand suntem reprezentativi”

12.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei

Asta o sa gasiti pe site-ul Guvernului la sectiunea,, INFORMAŢIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului României din 14 decembrie 2017” Continuă lectura „12.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei”

Motivat de urgenta gasirii unor solutii rezonabile, sindicatele din sistemul penitenciar fac un demers comun de intrunire a Comisiei mixte privind sistemul penitenciar

Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciarelor, organizatie sindicala reprezentativa la nivelul sistemului penitenciar, alaturi de alte organizatii sindicale  solicita intrunirea Comisiei mixte privind sistemul penitenciar. Mai jos solicitarea:

Continuă lectura „Motivat de urgenta gasirii unor solutii rezonabile, sindicatele din sistemul penitenciar fac un demers comun de intrunire a Comisiei mixte privind sistemul penitenciar”

Desi a promis luna de pe cer, Guvernul incearca sa carpeasca un Buget de subzistenta

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.Pentru a evita diminuarea drepturilor salariale ca urmare a noilor măsuri de transfer a contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, Guvernul a aprobat acordarea, începând cu Continuă lectura „Desi a promis luna de pe cer, Guvernul incearca sa carpeasca un Buget de subzistenta”

Consiliul a trecut. Majorari mai putine ca in alte dati, parte dintre ele nemeritate

Azi s-au discutat majorarile de 50%. Mai putine ca alta data, dar inca destul de multe raportat la numarul celor care primesc tinand cont de procentul de ofiteri care nu primesc. Au fost directori care au solicitat sa nu primeasca, au fost unele unitati in care au lasat la latitudinea DG al ANP, au fost si unitati care au propus tot ce se putea propune, fara a tine cont de restul ofiterilor.

Lucrurile s-au reglat. au mai scapat pe ici, pe colo, dar intr-o masura mai mica ca altadata. Mai jos aveti tabelul cu majorarile acordate:

centralizare 50 trim 4 06.12.2017

La multi ani truditori din penitenciare! La multi ani, ROMANIA!

Azi este ziua nationala a ROMANIEI. Este ziua noastra a tuturor. Este ziua care ar trebui sa ne uneasca asa cum la 1918 toti romanii au inteles sa fie o natie. Sentimentul ar trebui sa fie unul inaltator mai ales ca pentru infaptuirea lui si-au dat viata multi inaintasi de-ai nostri.

In aceasta zi ar trebui sa multumim tuturor celor care inteleg ca datoria fata de aceasta tara este efortul suprem ce-l ofera acestui popor. Multumesc pe aceasta cale colegilor nostri care isi dedica zi de zi parte din viata asigurarii linistii cetatenilor Romaniei.

La multi ani, truditori ai sistemului penitenciar!

La multi ani, Romania!