Bilanțul – Rezultat sintetic al unei activități pentru o anumită perioadă de timp. Asta spune DEX-ul despre bilanț. Asta se întâmplă an de an și reprezintă întâlnirea ce evaluează activitatea unui penitenciar in tot ce inseamnă el, oameni, activități, rezultate, nevoi, dorințe;
De-a lungul timpului a reprezentat atât o evaluare așa cum spuneam mai sus, dar și motiv de bucurie generat de cheful de după. Era și o formă de a exprima respect generat de participarea la această întâlnire a vârfului conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, director general sau directori generali adjuncți. Dacă venea directorul general era o formă de respect maxim.
O dată cu înlăturarea comandanților și puțin după a celor care i-au urmat, această formă de respect a început să se dilueze, ba din comoditate, ba din etichetarea evenimentului ca unul de natură comunistă, deși folosit intens in prezentarea activității lor, însemnătatea Bilanțului unității a scăzut în așa măsură încât însăși desfășurarea acestuia a devenit ridicolă. Astfel, din acea activitate ceremonială la care participau conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, conducerea unitații, invitați din structurile teritoriale ale structurilor de aparare, ordine publică și siguranță națională, mulți colegi merituoși, am ajuns să participăm la o mizerie de adunare în care ne bucurăm dacă participă judecătorul delegat și la care conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, in imensa mărinimie, de care ar trebui sa fim profund îndatorați, desemnează câte un director de direcție, mulți dintre ei valoroși și demni de tot respectul(dar doar directori de direcție), să participe ONLINE, la Bilanțul unității. BILANȚUL DIN SPATELE STICLEI, impersonal, fara respect, dar corporatist, nu? Știm că nu este ușor să fi prezent peste tot, dar nici munca personalului nu reprezintă o promenadă. Și se întâmplă o singură dată în an în care vezi un director general.
Supremul respect arătat efortului unor oameni care fac posibilă, în condițiile știute, funcționarea acestui Sistem. BILANȚUL NIMĂNUI. Cum v-ați simți stimați conducători dacă la Bilanțul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în care vă prezentați munca(care nu-i ușoară) ministrul justiției ar desemna sa îl reprezinte online contabilul șef al ministerului. Ca să vedeți cum este.
Mulțumesc conducerii Administrației pentru respectul arătat.
Bilantul cui,ce sa prezinte!!!sa prezinte marile realizari dupa ureche ,un bilant ca cel de la M.Ciuc unde doamna responsabil achizitii care tine locul si de sef logistica si director economic definitivata acum 3 luni pe post si care habar nu are cu ce se mananca puscaria in conditiile in care ea pana acum un an a fost lucrator panificatie,vindea faina,si care acum a ajuns sa faca aprecieri de serviciu unor oameni cu vechime de 10-15 ani ,asta este bilantul,cu un director adjunct care habar nu are ce este cu el ,cu un sef logistica care a luat examenul cu 007 datorita doamnei Csilo fosta directoare economica a penitenciarului ca nu-l duce capul si este total pe langa doar bun de ascuns cacaturile si golaniile cu servisurile auto si nu este nicio masina in regula ,pleci azi si nu se stie daca ajungi si ploua in ele ca afara dar sunt bune doar ca sa dam bine la ANP,aloooo trezirea Bucuresti ,schimbati dracului conducerea asta de hoarle .
Trebuie pus in funcție la DEA morocanosul …Oooo, dar nu se poate ca a ieșit pe usa din spate, a fugit ca mielul de tăiere din unitate la sfârșit de 20 20. Acum se zvonește ca lucrează la DIP…. E chiar șef acolo știe tot caută in nutela toată ziua prin Penitenciar la Ciuc cu secretara doctor in drept de la distanță… Morocanosul teroriza pe toată lumea in unitate nici șobolanii din canale nu intrau in birou la el ca pufăia de zici ca l-ai trezit din somn…. Aloooooo garaaa ce e cu stresatul asta??? Ce tot caută??? Ziua de ieri?? Gata!!!! Du-te acasă ești pa de pe 30!!!! Ai uitat????
La cum ai scris comentariul și ai pus virgulele eu bag mâna in nutela ca ai căutat in Dicționar cuvântul “hoarle” și nu l-ai găsit, dar e bun și așa. 10*
#estibundedirector(r)
E foarte bine că e online, nu se mai cheltuie atâția bani doar pentru prezentă, transport și ațipit in scaune.
Cel mai tare e că la Miercurea Ciuc bilanțul a fost prezentat pe 2 februarie, iar după ce s-a încheiat vorbitul la ecran, directorul unității a transmis sectoarelor sa finalizeze materialul și anexele pentru bilanț pana luni, 6 februarie…. Nu cred că mai e surpriză la ce sector s-a referit (nu vă spun că e logistica, la ce șefi habarnisti are).
Foarte bine punctat, ce sa vezi venisesi de pe cele 7 coline una domnita la început foarte umila cu frica de Dumnezeu Dar ce sa vezi după o sclipire ,o revelație dădură cei necurati în ea.Hoooooo copila blonda nu te infoia șezi blând ca poate te împiedici!! Legat de ce a vândut ce sa zic,mai bine stătea în cele tari calde ,sa zic in Tenerife!
Aloooo doamna doctor in drept in rezerva vedeti ca diploma e luată la ID!!! Nu băgați mâna in sacul cu bani!!! Hooooo!!! Ca ai pierdut toate procesele!! Vezi ca e caz medical și ti se face rauuuuuu!!!!!
#numaiscrietiaplecatcaviseapleaca
Domnule director de la Ciuc lăsați bilanțurile! Vedeti ca bântuie prin unitate domn agent secretar după funcția de șef birou resurse umane… eu zic ca e vremea sa se întoarcă la munca după funcția mult dorita!!! A speriat DIP-ul de ce a lăsat la parter in birou!!!! Hai sa faci arhivaaa la resurseeee ca se crucește ANP ul de ce ai lasat in birou!!!!! Lăsați logistica ca nu le aveți, abia merge cu scrisul hârtiilor haideți la muncaaaaaa ca de fugit in pensie e simplu!!!
#cuinuiiplacemuncasafugalacratita