Abuzuri la Penitenciarul Miercurea Ciuc continuă!!! Până cand???
Cu toate că de ceva timp atragem atenția, in repetate rânduri, Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la numeroasele ABUZURI pe care conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc le face, aceasta nu a dispus deocamdata nicio masura. Ei abuzează in continuare desi încălcarea dispozițiilor legale este evidenta pentru toată lumea, mai puțin pentru conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor. Chiar dacă încălcarea prevederilor legale, a dispozițiilor directorului general și a normelor de drept au fost constatate chiar de către ofițerii Direcției de Inspecție Penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor cu ocazia controalelor dispuse, conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc continuă să pună în aplicare propriile reguli și regulamente.
În fapt în data de 11.12.2020 cu ocazia acordării majorării de până la 50% aferente trimestrului al IV-lea, subcomisar de poliție penitenciară xxxxxxxxxx, a prezentat în vederea analizei în cadrul consiliului de conducere al unității, propunerea din partea sectorului logistică, pentru care avea calitatea de șef ierarhic nemijlocit. Propunerea formulată de către subcomisar de poliție xxxxxxxxx pentru xxxx nu a fost aprobată de către directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc Miklos Zoltan, în schimb, pentru sectorul logistică au fost formulate și aprobate în mod preferențial,lipsit de transparență si cu încălcarea prevederilor legale,alte propuneri de acordare a majorării de până la 50% formulate de către directorul adjunct economico-administrativ, Reka Csilla-Tamaș, care nu avea calitatea de șef ierarhic nemijlocit, încălcând prevederile O.M.J. nr. 820/2015. Astfel de abuzuri au mai fost constatate și de către ofițerii Direcției de Inspecție Penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor urmare a efectuării unui control inopinat în perioada 08.09-10.09.2020 care au concluzionat :
,,Se confirmă nerespectarea prevederilor OMJ nr 820/2015 în ceea ce privește acordarea pentru trimestrul al II-lea, a majorării de până la 50% pentru xxxxxx, a căror propuneri de acordare au fost formulate de către directorul adjunct-economic comisar șef de poliție penitenciară Reka Csilla-Tamaș, care nu avea calitatea de șef ierarhic nemijlocit, încălcând prevederile OMJ nr.820/2015”.
Aceasta pare a fi o practica a conducerii Penitenciarului Miercurea Ciuc daca ne gândim la faptul că Directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc comisar șef de poliție penitenciară Mikloș Zoltan este ,,beneficiarul” unei sesizari la Parchet facuta de către Agentia Nationala de Integritate, ghiciți pentru ce! Tocmai pentru conflict de interese dupa ce, în calitate de director al penitenciarului a aprobat, la data de 06 noiembrie 2018, Decizia prin care începând cu data de 01 iulie 2018 nouă funcționari publici cu statut special din cadrul penitenciarului (printre care și fratele sau), beneficiază de majorarea de 50% pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, pe o perioadă de 3 luni.(sursa: Agentia Națională de Integritate). Curiozitatea ne face sa ne întrebam cum se încadrează fapta de a-si face singuri evaluarea ce sta la baza propunerii de acordare a majorării de 50%, mai ales ca o fac intre ei directorii, fără a prezenta propunerile in cadrul Consiliului de conducere al unității așa cum prevede Ordinul MJ nr. 820/C/2015. Nu este lipsit de importanta nici faptul ca doamnei Reka-Csilla Tamas, director adjunct economico-administrativ, i-a fost acordata de către Administrația Națională a Penitenciarelor majorarea de 50% deși avea doua sancțiuni disciplinare neridicate, poate în felul acesta încurajând abuzurile conducerii Penitenciarului Miercurea Ciuc. O fi moral? Chiar dacă nu exista o interdicție expresa și mai ales ca pentru perioada evaluată nu avea nici ,,meritul” gestionării pandemiei de COVID.
Planificări preferențiale în serviciu. Cu toate că a fost sesizat atat directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc, cat si conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la nerespectarea dispozițiilor Directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, de către conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc, care prin adresa nr.33042/DSDRP/07.05.2020, cerea ca planificarea în serviciu a polițiștilor de penitenciare, care prin natura muncii prestate, acumulează ore suplimentare să fie: judicioasă, predictibilă, transparentă, echitabilă, astfel încât planificarea în serviciu să nu înregistreze discrepanțe nejustificate între componenții aceluiași sector de activitate, directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc, comisar șef de poliție penitenciară, Miklos Zoltan, a dispus în continuare, in repetate rânduri, preferențial, efectuarea de către unii angajați ai Penitenciarului Miercurea Ciuc de ore suplimentare (cu medii de 50-80 de ore /lună in raport cu alti colegi care au o medie a orelor suplimentare de 10-20 de ore muncite suplimentar). Aceste incalcari ale prevederilor legale s-au întâmplat în sectorul medical, logistică-sector auto, precum si in ce priveste si alte categorii de personal, care deși apte limitat din perspectiva efectuării serviciului, sunt desemnate sa efectueze ore suplimentare, in totala contradicție cu statutul constatat de comisia medico-militara. Aceste deficiențe constatate și de către ofițerii Direcției de Inspecție Penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor urmare a efectuării unui control inopinat în perioada 08.09-10.09.2020, nu au avut nici pana la aceasta data o solutionare justa.
Deși sunt încălcate dispozițiile legale cu privire transformarea chiriei in rata de către persoane din conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc și încasarea in mod necuvenit a unor sume, fapt constatat de către Administrația Națională a Penitenciarelor in urma controlului efectuat de către Directia Inspecție Penitenciară în 8-9 septembrie, conducerea acesteia(Administratia Națională a Penitenciarelor)nu a dispus nicio masura, in timp ce pentru alti colegi(este adevărat, nu directori) s-au dispus tot felul de măsuri, mergând pana la sistarea plății. Poate ar fi o soluție sesizarea organelor competente cu privire la modul în care a fost acoperita cu declarații, achiziția acestor imobile. Ne gândim la acest lucru. Si poate și împotriva celor care știu și nu au dispus nicio masura.
Poate cineva se sesizează si cu privire la încălcarea flagranta a prevederilor Planului de paza și aparare a Penitenciarului Miercurea Ciuc de către conducerea acestuia, ca deși sesizata, Administrația Națională a Penitenciarelor s-a ocupat de ,,spălarea si inălbirea” atât a directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar cât și a directorului unității(speram ca măcar MJ sa nu o faca), de parca invocarea unor lipsuri, de orice fel, poate motiva încălcarea legii. De altfel, cu stinta Administrației Naționale a Penitenciarelor, nici pana la aceasta dată acest lucru nu a fost repus in normele legale integral.
Domnule Director General al Administrației Naționale a Penitenciarelor obligația Directorului penitenciarului Miercurea Ciuc și a subordonaților direcți, in actul de conducere a acestui penitenciar, de a respecta legislaţia în vigoare, ordinele şi instrucţiunile ministrului justiţiei şi deciziile directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, să nu fie aplicabile domnului comisar sef de poliție penitenciară Zoltan Micloș, doamnei Reka-Csilla Tamas si domnului Dan Adrian Brailoiu? Poate veti reusi sa faceți lumina în mizeria asta și veți reda personalului din penitenciarul Miercurea Ciuc încrederea ca Administrația Națională a Penitenciarelor este instituția centrala necesara pentru gestionarea integra si responsabila a sistemului penitenciar, iar destituirea din funcția de conducere ar fi soluția corecta pentru o astfel de reprezentare a functiei publice.
La Ciuc pilele si relatiile sunt la ordinea zilei.Dir.adj prefera agentii ,,slugoi” care stau cu capul plecat,care zic ca el.Chestia buna e ca reușește să păcălească copiii ăștia cu 2- 3 de pușcărie care încă nu s-a prins de vrajeala lui, dar o sa isi dea seama mai încolo de caracterul lui si de felul lui de a evalua omul!!
Cred ca inspecția penitenciara a făcut materialul numai în română.
Altfel nu inteleg de ce nu se respecta hotărârile care au rol de impunere.
Păcat ca ANP tolerează insubordonarea.
Ministrul Justiției știe ce se petrece pe moșia de la Miercurea Ciuc?
Inspecția penitenciară a tras de timp cât a putut în încercarea de a-i spăla… Iar la Audit… Se rezolvă cu rețete de prăjituri…
Inspectia penitenciara e doar pentru a spala sefimea…. Iar Auditul… Se rezolva cu rețete de prăjituri… Cilo știe….
Ohooo… Sunt multe de spus… E aceeași unitate în care adjunctul rămas la comandă îl numește pe al 3lea la comandă, pentru o zi, ca acesta să-i poată propune pe ceilalți 2 la majorarea de 50 % pentru misiuni speciale… Iar marioneta lor a fost atât de mândru de realizarea sa, că nici n-a mai contat că și-a aprobat singur avansarea…. Penibilă conducere…
Se trage tare la Gaz ul unității să se finalizeze statuia eroului muncii de la MCiuc! Cum care? Neobositul asistent medical cu peste 80 de ore suplimentare pe lună…. De… Că doar el face planificarea, iar directorul unității o aprobă ca un șef de treabă ce este…
Nu au legi, nu au frică, nu au rușine, nu au respect. Au doar nesimțire și cine trebuie să vadă se face că nu vede, altfel până și dracu ar fi invidios la câte fac și ăștia și scapă cu pantalonii curați.
Fomista de Csila e veșnic trecuta pe listă de pomană de sărbători… N-a ratat nici de 1 decembrie… Poate ne spune ce a făcut cu porțiile colegilor care au fost trecuți pe listă dar s-a omis să-i invite și la masă….
si-a tras o burtica de zici ca e in luna a noua.Are un stil de a se imbraca de zici ca e pe centura!
Ce sunteti invidiosi pe mine ca sunt simpatic si ca am succes la femei si ca sunt confundat cu Botezatu?Asta va deranjează, pt voi nu ma schimb eu tot cu șefa beau cafeaua asa sa murit de ciuda!!
grabeste-te ca nu apuci sa termini pachetul de cafea pe care i-l bei cu cila,pentru ca i se pregateste valiza!
😆😆😆😆 să credeți voi că pleacă mami așa ușor nu puteți face nimic să o dați jos ea e puternică deșteaptă și frumoasă și a mai fost si in corpul de control!!! Pe mine nu mă faceti sa rostesc eu asa sunt ca sunt băiat de Rachitis cu audi si motor!!😜😜😜
Nesimtiti care sunteti ca sunt nervos. Plec 2 zi în concediu si il las pe saracul Zoli la servici sa imi tina spatele, iar voi scriți despre noi. Ca când sint la servici si va spun ce imaculata sint, toti spuneți da sefa. Ce aveti cu saracul Zoli? Doar vam spus ca nu plec nicaieri pana nu termin rata la mosie. Si mai am de reparat poarta la casa, clanța nu, ca asta e slobod. Maine va pup live in unitate, ca ma intorc sa rup usa si sa salvez sefu.
Ce surpriza frumoasa cu acest articol, uite ca aici pot și bieții muritori să-și spună părerea, chiar și sub anonimat. Cei 50%acordați au fost distribuiți mizerabil ca întotdeauna. Au fost acordați doar din prisma directorului și doar cui a vrut el. Unora în prag de pensionare le-a fost acordat, altora nu, oare de ce, fiindcă unii (cei care nu au primit au muncit mai mult) și tot ei săracii au rămas cu buza umflată. Asta ar fi un aspect, ideea de baza este ca 50%se acorda doar cui vrea domnul director, aceasta ședința s-a organizat fix la întoarcerea lui din concediu ca să poată dispune clar ce și cum. Bătaia de joc și protejarea unor anumite persoane este deja vizibila de mult timp și nu se face nimic, chiar dacă persoanele respective sunt slab pregătite, au cel mai prost feedback tot aia o duc bine. Domnului director adjunct ii amintesc dacă a uitat ca pana nu demult umbla cu steagul României în piept, ce s-a întâmplat, ți-ai dat seama ca nu poți sa te p… împotriva vântului ca te stropesti, îți urez succes la instruirea tinerelor talente de la escorta care dorm în ppd de rup în timp ce alții își dau duhul pe acolo, dar nu ma mir ca susții prostimea în definitiv te definește, cum ajungeai și tu director dacă nu susținut de prostime și de cei pe care pana nu de mult ii huleai. Fericiți sunt cei care scăpa de jigodii ca voi, vai de cei care rămân cu asemenea specii pe cap. Semnat, un tâmpit care încă crede în dreptate, dar nu la fel de tâmpit ca voi domnilor.
Va salut pe toți cititorii ! Ce este scris este adevărat, dar nu e numai atât, neregulile, abuzurile, favoritismele sunt multe, trebuie sa le scoatem la iveală trebuie să înceteze toate acestea trebuie sa ajungem la un climat normal sa nu vină omul la muncă stresat, sa nu fie o corvoadă pregătirea de a veni și prezenta la serviciu . Problemele sunt multe, mai rău este că ele se acoperă și se perseverează în ilegalități, Cred că ar fi o idee foarte bună și dacă se permite să va expun problemele și gravele încălcări ale acestei conduceri mă refer la doamna dir.adj. Tamaș Csilla și domnul director Miklos Zoltan, pe care tot le am semnalat și s- au acoperit fără a se lua măsuri chiar de către ANP și DIP. Va voi expune cazuri concrete și singuri să decideți dacă au vina sau nu. Dacă doriți, dați – mi un feedback. Cu respect Constantin Roznov șef birou logistică Penitenciarul Miercurea Ciuc.
Asa da mare om mare caracter. Direct și la subiect. Dar cum se, vede greu cu clica bolșevica.
Așteptăm detalii…
50% se dă pe criterii de slugărnicie, agreere de către conducere, dar mai depinde și de cum te cheamă , daca nu faci parte din sindicatul condus de veterinar, poți să muți munții, ești privit cu dispreț, poți să i înveți pe alți și sa tragi că prostul ești călcat pe gât, asta e conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc, așa se promoveaza la Ciuc personalul, demotiveaza oamenii care muncesc și scot în fața copii care nu înțeleg că sunt doar carne de tun pentru Miklos si ai săi. Să-ți fie rușine Zoltan Miklos că recompensezi copii doar că să le râzi în nas oamenilor incomozi, și când ai nevoie de ei, îi chemi la munca , că, de, sunt buni, câtă minte îți trebuie, ?!
stiam de cand am fost in activitate ca Csilla esta o problema in unitate,am afirmat si in scris si verbal,dar nu am fost bagat in seama,probabil din cauza ca are unele relatii la A.N.P. tot din aceasi categorie.Va dau un exemplu pe care doresc sa-l analizeze f. bine F.S.S.P. In luna oct. 2016,prin natura functiei pe care am avut-o a necesitat pezenta mea la unitate in ziua de sambata,pentru a efectua activitatea de insilozare a produselor pentru iarna ,mai exact sortarea si conservarea unei cantitati de 3000 kg. gogonele care au fost receptionate cu o zi inainte, si care prezentau un grad avansat de deteriorare.Activiatea s-a incheiat cu succes,iar luni dimineata am solicitat d-nei Csilla sa fiu pontat pentru ziua respectiva,aceasta refuzand in mod categoric,pe motivul ca nu am fost planificat in serviciu .,dar motivul adevarat a fost REA VOINTA.M-am adresat in scris Directorului unitatii ,care a dat aceiasi solutie ,nu degeaba sunt cumetri.Ulterior aceasi doamna si- a planificat unii subalterni sa execute serviciu in zile de repaus desi in decurs de 25 de ani de activitate nu au executat nici macar una ora de misiune in afara programului normal de munca.Deci 25 de ani nu esti planificat in servicu in afara orelor de program,nici o sambata ,nici o duminica,nici o zi in sarbatori legale ,si vezi Doamne in ultimele sase luni de activitate trebuie sa te planifice ca sa obtii o pensie mai calduta.acesta este stilul de munca a lui Csillo.Mai am antene prin unitate care-mi spun ca aceasta fiinta se tine numai de scandaluri prin unitate,vrea sa stapaneasca tot,si nu i-i permite actualului sef de logistica sa-si indeplineasca atributiunile de serviciu.Ce pretentii sa ai de la un specialist cum se crede ea,care achizitioneaza din banul public cimbru,marar si hrean in valoare de 1903 ron,produse care se gasesc in tot G.A.Z.-ul .Probabil acestea sunt misiunile de exceptie pe care le face.Lasati-l doamna pe seful logisticii sa mearga pe la G.A.Z. sa puna un detinut sa sape hrean sa ramana bani in buget sa va ajunga pentru chirie.
Ce va mai mirati de un asemenea specimen de director…il huliti degeaba..Onor anepeul a considerat ca merita 50% in 2 trimestre consecutiv…are dreptate Csila…saracul Zoli…atat de mult munceste..
Pleaca! si ia-ti si cumatra cu tine, pana nu distrugi de tot unitatea asta. Chiar nu ti-e rusine in ce hai ai adus-o?
Dar ce spuneți de fostul soț al Doamnei Reka ,reclamet de ppl de la E 3.5 că împarte carnea pe timp de pandemie fără mănuși ,la masa de prânz și cu unghiile pline de cacao?Și a fost renumerat cu 50%,și un șovin care face diferentă între romani .
Ce îmi place ca sub tutela anonimatului fiecare îl poate denigra pe celalalt, oameni ca Olteanu Andrei, care fie vorba între noi a furat 30 de ani sub aripa unor fosti comandanți și locțiitor, după plecarea cărora i-a făcut țigani și hoți,acum ne tine teorii, alți frustrați care nu fac nimic dar cer 50%,altii care au sindicat propriu, Chitu și el se crede foarte deștept, deși îl știe toată lumea, pana și colegii lui de la vizita îl detesta, dar el nu vrea sa se pensioneze.
dupa cum ai scris se vede ca esti prost pregatit.In loc de 30 de ani trebuia sa scri 34 fraiere. da-ti numele tampitule.
nu cunosc fraier sub numele de Titus steel.Poate esti unul din dusmanii la care ma gandesc !
te stiu cine esti si ti-am spun de multe ori ,daca i-ti aduci aminte ,ca esti un om de proasta calitate, adica de nimic
Ai îmbătrânit și tot nu știi sa scrii bai Oltene! Asa pt cultura ta generala, îți se scrie legat și scrii cu 2 de I! O zi buna!
eu stiu cine esti! fii barbat si da-ti numele fraiere.
Cine sa fie ala mic si negru de pe 1 ,ala ce e pe jumate analfabet !!
nu faceti postari in numele meu!
Ungure !se scrie comandanti si loctiitori ,nu loctiitor.Si mai faci si obsrvatii.Se vede ca ai diploma de wikend.
UNGURE! se scrie …comandanti si loctiitori,nu loctiitor! si mai faci si observatii lui Andrei.Ieri am trecut pe langa tine, dar nu am vrut sa te bag in seama,nu discut cu asemenea exemplare jegoase.
Titus esti cam agramat, nu cumva esti tu ala ce confundă uni cu unii si o mai faci si pe desteptu ca vei fi mare sef de schimb?
Ooooo asta nici nu trebuie luat in calcul la ce comportament jegos are .Referitor la modul lui de lucru e u șovin incurabil si a mai vrut si ofițer,doamne ferește „.
Tineri cu 3-4 avi vechime au luat 50% de 2 ori, iar veterani cu peste 20 ani nu au luat niciodată, interesant sau ciudat 🤔?
Toti sunt niște corupți jegosi.
Ieftini de cumparat folosit si aruncat,
fac combinații intre ei cu ture ore detinuti..
Numa cine stie cunoaște
Din cauza celor de la cadre m pensia mea nu a fost calculat corect conform L.223./2015 avand in vedere ca au intarziat trimiterea datelor solicitate de CPS MAI. Actele a fost trimise dupa data limita, documentele necesre pentru recalculare reactualizare a fost tranbsmise dupa ce am solicitat explicatii de la casa de pensii sectoriala ale MAI ,. Am primit adresa din partea lor ca penitenciarul din M.Ciuc seviciul cadre nu a executat orinele de la salonul superior.
Veteranii nu iau, că muncesc, copiii iau 50% că fac note raport colegilor, după bunul plac al Dlui Brăiloiu doar pentru că nu -i place de moaca lor, chiar dacă micul lupușor stă și fumează arogant în PC2 iar dacă are chef munceste dacă nu, spune că nu e treaba lui și pune colegul de la alt sector, că așa a zis Dl Brăiloiu. Și uite așa se duce dracului Unitatea, proștii muncesc, mai fac și alte misiuni pe lângă iar șmecherii iau 50%
Buna seara!
(comentariul e scris dimineața,dar cum la Ciuc suntem obișnuiți cu minciuna și prostia de ce sa nu începem așa?)
Hai sa începem cu veșnica idee de sindicat bun și rău.
Dacă e sa analizam puțin situația,in sindicatul rău,sindicatul împotriva lui Gherghel sau cum îl mai numesc cei de la veterinar,au ajuns sa se înscrie oameni care nici nu l-au cunoscut sau care nu au avut tangente cu omul asta.
Dacă asta nu e o dovada clara ca veterinarul și gloata lui de lingăi nu fac nimic,speram ca măcar sa ridice un semn de întrebare.
Oameni buni,nu mai vorbiți pe la colturi ca nu sunteți reprezentați cum trebuie,dar va e teama sa treceti in sindicatul condus de oameni competenti și capabili pentru simplul fapt ca nu va mai saluta veterinarul sau nu va mai primește Csilla in birou.Astea sunt de moment.Si pana la urma cine are nevoie de așa ceva!?
Plafonul de 3%…alt motiv de scandal(și pe buna dreptate),atata timp cât împărțeala se face cam așa: 2,9 la veterinar,restul la personal.
Cu asta am spus cam tot..tot legat de asta.
Brailoiu…….exact ca naționala de fotbal a României….promite mult la început,nu oferă nimic,iar la final își mai da și autogol.
Mai ai timp pentru golul de onoare,măcar acum in prelungiri!
Lingăi,sifoane,oameni fără caracter
Stam foarte bine la capitolul asta,păcat ca sunt apreciați,ba mai mult de atât,chiar premiați.
Cum e turcul e și pistolul!
Sunt multe de spus,dar ce rost are?Problema e ca ați creat oameni ca voi care fiind slabi de înger au ajuns sa creadă ca lingușeala și pupincurismul sunt calități.Așteptam cu nerăbdare momentul in care o sa avem o conducere competentă care sa aprecieze adevăratele valori și operelor voastre sa le fie rusine sa-și mai ridice capul din pământ.
Semnat, unul care a fost extrem de diplomat fiind vorba de niște oameni ca voi!
Adevărate valori!!!! Cea mai buna gluma! Cine sunt aia? Toți cei frustrați și cei care nu prea vor sa muncească, aia sunteti voi, adevăratele valori! Și creați doar diversiuni, plângeți la ANP, dar când e vorba sa munciți, va luați concediu medical, dar de pretenții și autointitulari de „adevărate valori” nu va jenați! Sunteți rușinea pușcăriei și nu faceți nimic pentru oameni, doar interesele voastre contează!
Nu inteleg te simti vizat ? Păi dc unu care joaca table toata ziua ia de 4 ori 50%cum ti se pare ? Linge in dos toata ziua ,, sefu,sefu sefu”!De ăștia le trebuie nonvalori!!
Cum zicea colegul bună seara deși e dimineață, Penitenciarul M. Ciuc trăiește în întuneric de mult timp, un întuneric provocat de marii conducători și veterinarul sindicalist. Ieri auzeam prin unitate cum se plângea dl asistent medical pardon veterinar ca nu mai poate, e rupt de munca, ca colegele lui sunt în medical, ba tu te-auzi, tu nu știi ce înseamnă să muncești, tu vi la servici și dormi și zi și noapte, nu ți-e rușine, în timpul în care nu dormi mai prestezi și tu ceva activități sindicalist, lingi unde trebuie ca să îți meargă bine. Ba băiete tu tremuri cu seringă în mana când iei și tu sânge, săracii hoți plâng când aud ca esti tu la cabinet, dar na știi unde sa prestezi. O sa încasezi o pensie de șef asa cum îți place ție sa crezi ca ești, asistentele nu fac nimic, doar tu ești important acolo, ca na poți intra sa obții ce vrei de la director cand vrea mușchiul tău. Ce i-ai făcut ma la omul ala de îți suporta măgăriile ca de știut știe sigur cât ești de incapabil. Ai distrus un sindicat bun, l-ai transformat în moșie proprie, ce nu știu cei care îți cotizează lunar renta e ca tu nu faci nimic decât pentru propria persoana, a era sa uit și pentru șefii pe care ii lingi din toate pozițiile. Ai un caracter infect, mi-e scârbă când te vad și tu știi prea bine. Îți urez o pensie lunga cu bani mulți și sa te gândești câte porcarii ai făcut, cât rău și cata ura ai semănat într-o unitate care pana nu demult era de elita.
A….N.P.-ul trebuie sa faca curatenie in Penitenciarul M-Ciuc,incepand de la Csila care nu are calitati de a conduce o echipa,a savarsit atatea abuzuri care se pot dovedi cu acte.A ramas cam singura.Cilip care o indopa cu, gogosi cu urda ,Gobi care o mangaia pe umeri cand plangea ca nu a primit 50 la suta,Misu pe care-l plangea cand a iesit la pensie etc au plecat.Chiar daca adunam bani sa-ti platim chiria dute ca nu te va plange nimeni.
puneti mana pe munca ! sunteti 200 de cadre cu 200 detinuti si numai probleme creati.Va sta gandul numai la sporuri,cresteri salariale,chirii si alte metode de a fura banul statului.
Buna dimi, cum spune ,,eroarea naturii „,citesc si eu aici si ma minunez ce colegi avem ce le stiu ei pe toate ! Bag de seama ca premianți se simt oarecum jigniți, hmm asa o fi sau nu le vine să creadă că sunt sifoane , nu le vine nu? Păi nu mai poti folosi o toaleta, acuma ma scuzati dar se spovedesc enoriașii noștri la ,,preasfintitul „Dan mai ceva ca la Calinic! Nu poti iesi afara ca stau bot in bot la taclale sub ciuperca, pun tara la cale sau rezolva sistem,da nu de pușcărie de alea de mate👏!La Preafericitul Dan nu conteaza ca omul are 15_20 de ani vechime el premiază pe unul cu 1 an care ala nu a stat în frig in foișor sau a mers pe la sapat de șanțuri etc.sau e prea mic sa vina cu decizia finală, sa ma scuze daca am gresit.Unii oameni se comporta in pușcărie parca ar fi patroni si tu sclavul lor !Baaaaa vedeți că viața nu se limitează doar la pușcărie lăsați loc de buna ziua afara ca deh🍾e un loc de munca si atat nu cum zicea un Don Juan ca pușcăria e pe primul plan , poate la el da ! Aaaa uitasem de cei ce fac note raport la colegi ca la hoti le e frica halal de voi!👏👏👏Eu sper sa se termine dracu odata harababură asta, chiar dacă sunt neutru, sincer va spun vin cu o jena la lucru de mi se face greață!!Totul pleacă de sus de la conducere Miki e bossul iar Danutu un simplu executant ,sper sa nu te superi, bine nici nu poti face nimic atât timp cât esti singur!!Va doresc o seara linistită dragii moșului!!!
scrieti la A.N.P. o scrisoare prin care solicitati ca Mos Craciun sa aduca in sac demisia clanului miklos-cilla pe o parte, si pe cealalta parte ,numirea unei echipe de tineri competenti ,dornici sa duca mai departe aceasta unitate care in ultima vreme este greu incercata de necunoasterea si nepriceperea unor persoane puse pe functii inalte de niste corupti din A.N.P.
Fack Miklos si Piticului de Brailoiu si scroafei de csilla.
maine 29 .12.2020 se aduna bani pentru plecarea lui cilla.Va rog sa contribuiti cu sume cat mai mari avand in vedere ca banii vor fi destinati pentru un chef puternic,precum si pentru preluarea ratei de la locuinta.
Marea valoare pe nume Cilla a fost chemata la covorul rosu impreuna cu seful ei Miki ,dar nu pentru a colinda ci pentru suturi in fund,ocazie cu care a cerut sa-i aduca mosu un telefon mobil ,bineinteles pe banii publici caci a ei s-ar fi defectat.Dar in schimbul telefonului ar fi obtinut un ultimat.Stimati domni de la sindicatul bun cumparati un telefon pentru madam ca nu are cum sa vorbeasca cu sora ei din Ungaria.
Dragi colegi in primul rand vreau sa va spun ca sunt apolitic, ce vad ca se întâmplă pe aici nu face onoare penitenciarului.Ati scris despre unii sau despre altii, i_ ati facut in toate felurile.Dar cu mine ce ati avut de ce spuneti ca eu sunt seful unui compartiment , ca nu mai ies la pensie , ca imi place numa cu dosu pe scaun etc.Eu va spun ca chiar lucrez, sunt conștiincios și serios, imi respect colegii si sefi.Poate ca ar trebui să plec ca nu mai am răbdare dar am si eu unele probleme va rog sa ma mai ingaduiti vreo 2_3 ani sa imi termin treburile si va rog să nu ma mai înjurati pe E1!!!🙏🙏🙏
este o vaca buna de lapte la unitate care a inceput sa manance fan asa s-a ajuns la o lipsa de 10 tone fan din gestiunea G.A.Z.-ului.
Vorbiți prostii! Cum să faca veterinaru șef de gaz așa o pagubă? Adevărul e ca ieșea fanul din termenul de garanție și în luna decembrie au hrănit vacile cu porții triple. Bine…asta a fost născocire conducerii de a acoperi o parte din pagubă. Magazionerul e bun de plată, dar având în vedere că cercetarea se face de o comisie aservita, vom constata ca vacile chiar au mâncat într-o luna precum calul lui Făt Frumos.
daca ar fi mancat vacile mai mult fan ca de obicei ,trebuia sa creasca si productia de lapte si sa faca indigestie vacile. dar fanul nici nu a existat decat in acte.
Bună ziua stimați colegi,deunăzi iar se întâmplă o gogomanie,unde ?, la pen M.ciuc ca deh uite asa aude Anp ul de noi. Personaj principal o relicvă care nu se mai da plecată si care calcă peste cadavre pt ai fi lui bine la pensie pt un trai mai bun pt el si copilași lui😅.Tin sa mentionez ca acest ,, domn „este favoritul conducerii om de bază, si l au lăsat în pace ca vezi doamne e nebun,atunci hai sa fim toti nebuni ca sa facem ce vrem nu?Du te mumie care esti ca bine zicea un coleg!!!
Mumia de care zici va reveni bine mersi după carantină și își va continua liniștit cele 2 luni ramase până la pensionare, pui pariu?
pai ce se intampla? pierde sporurile? ar trebui sa vina la serviciu chiar asa infectata, cum a facut par pe nas.
Bună ziua, sa va povestesc ceva, cum toată lumea a crezut că s-a terminat cu favorizarea unor categorii de angajați iară ca apare un nou preferat. Toți angajații pușcăriei suntem obligați să ne luăm orele suplimentare ca nu sunt bani, eu prostul, bag nopți, escorte, sâmbătă, duminică sunt trimis acasă, ca de, am ore multe, din nou nopți, escorte și surpriza sâmbăta /duminica liber că nu sunt bani. Cum sa fie bani pentru prostul de mine și alții care muncim dacă banii pentru ore suplimentare merg la la unii care 25 ani au fost domni la birou și brusc acum în ultimile sase luni îi apuca un mare chef de munca cu câte 60/100 de ore suplimentare pe luna, cu câte 8 zile lucrate continuu ca de ieșim la pensie. Șeful meu de tura este șutat în fiecare dimineață să-mi dea liber ca vreau că nu vreau și eu prostul ma întreb cei care au ore cu carul nu au șefi? Domnul director se întreabă de ce exista nemulțumiți, pai de asta don șef ca unii sunt mai angajați decât alții și au drepturi la cât mai multe și prosti ca mine nu. Unde-i verticalitatea și corectitudinea dumneavoastră sau se aplica în funcție de preferință? Erau și ani trecuți care și-au făcut pensia, dar cel puțin aia au prins și vremuri grele, în cazul asta eu prostul ma întreb unu care toată viata lui a lucrat 8 ore, acum e pus la tura cu sâmbete, duminici cu 50%, după toate astea și ore suplimentare câte 100 pe luna de 6 luni, dar pentru,, prostii, cu pușcă în spate cum zicea distinsul domn de la birou în urma cu câțiva ani se poate plăti tot pentru el sunt bani, din cauza asta nu va mirați ca sunteți huliți cei din conducere, cât timp faceți asemenea favoritisme nu mai așteptați sa fie liniște, suntem mulți prosti, dar nu suntem prosti pana la capăt. Va urez la cât mai mulți lingăi asa va faceți cunoscut în anp cu din astea și culmea 🤣🤣astea au lăsat și urme, deci se pot verifica.
Spune-mi unitatea sau in privat 0744776814 Pasc Daniel.
Chiar ar fi frumos să se publice listele cu 50% din perioada 2016-2021 sa vadă toți angajații cum unii au luat aproape an de an iar alții nici nu există, deși serviciul e același.
Stimate coleg ai dreptate, nu ești singurul în această situație, dar din păcate la noi se aplică proverbul „câinii latră ursul trece”.Și încă o întrebare, că tot sa dat 50% e voie sa fie făcute publice și puse undeva la avizier listele cu „fericitii câștigători”? Măcar să îi vedem toți pe cei care muncesc în fiecare an și pe cei care vin și nu fac nimic. Mulțumesc