Asociația Invictus România, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu de România, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, desfășoară în perioada 05.10.2022-25.10.2022 o serie de manifestări premergătoare aniversarii Zilei Armatei Române.
În cadrul acestor manifestări, se desfășoară evenimentul numit ȘTAFETA VETERANILOR INVICTUS, aflată la ediția a-IX-a.
Evenimentul constituie un omagiu adus bravilor eroi ai neamului românesc, și totodată, un prilej de a evoca faptele de eroism ale oamenilor pentru care datoria față de țară a reprezentat crezul suprem.
Cu această ocazie, Ștafeta Veteranilor Invictus, formată din militari, polițiștii de penitenciare, jandarmi, pompieri, funcționari publici cu statut special proveniți din toate structurile sistemului de ordine publică și siguranță națională, dar și din voluntari civili, elevi ai Clubului Sportiv Scolar din localitate Aiud, în alergare și pe biciclete, vor străbate traseul Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud – Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
În data de 17.10.2022, ștafeta formată din militari activi și studenți militari din cadrul Academiei Militare a Forțelor Terestre,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu, au ajuns în Municipiul Aiud, unde au fost primiți de către conducerea Penitenciarului Aiud și unde au predat ștafeta voluntarilor Invictus din cadrul acestei unități.
În data de 18.10. 2022 Ștafeta Veteranilor Invictus a poposit la Cimitirul Eroilor din Municipiul Aiud, unde a avut loc o ceremonie de depunere de coroane de flori, cu participarea oficialităților locale și Prefectura Alba.
După încheierea ceremoniei de depunere de coroane de flori, Ștafeta Veteranilor Invictus, formata din polițiști de penitenciar din cadrul Penitenciarului Aiud respectiv: agent șef principal Ioan Lucian Docea, agent principal Gabriel Szekely, agent Ciprian Pilat, agent Adrian Potopea, agent Andrei Urâtu, polițiștii de penitenciare în rezerva, jandarmi din cadrul detașamentului Aiud, pompieri din cadrul detașamentului Aiud, precum și elevi alergători din cadrul CS Atletich Aiud cărora li se va alătura și maratonistul aiudean Levente Polgar, au purta ștafeta, în alergare și pe biciclete, până la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
În vederea desfășurării în cele mai bune condiții a evenimentului, voluntarii aiudeni beneficiază de sprijinul conducerii Penitenciarului Aiud și al Sindicatului Liber din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud, Detașamentului de pompieri din Aiud și MAPN Cluj
Evenimentele dedicate Zilei Armatei Române se vor încheia în data de 25.10. 2022, în fața Ansamblului Monumental,, Glorie Ostașului Român” din municipiul Carei, județul Satu Mare, ultima localitate românească eliberată de Armata Română în timpul celui de-al doilea război mondial, unde se va desfășura Ceremonialul Militar dedicat mărețului eveniment.
Glorie eternă eroilor neamului românesc!
Daniel Pasc Președinte Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud!
În numele Asociației Invictus România, agent șef principal Ioan Lucian Docea, le mulțumește tuturor celor care au susținut, au sprijinit și s-au implicat activ în organizarea Ștafetei Veteranilor Invictus pe ruta Penitenciarul Aiud – Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
Și-au dat concursul în vederea organizării evenimentului :
Comisar șef Adrian Dorel Popa – director al Penitenciarului Aiud ;
Comisar șef Vlad Suhoverschi – director adjunct al Penitenciarului Aiud ;
Agent șef principal (r.) Daniel Pasc – președintele Sindicatului Liber din Penitenciarul Aiud ;
Doamna Iulia Adriana Oana Badea – Primar al Municipiului Aiud ;
Agent șef principal Ioan Lucian Docea – coordonator al evenimentului ;
Ștafeta a fost formată din :
Comisar șef(r.) Ioan Emil Itu – fost director al Penitenciarului Aiud ;
Comisar șef (r.) Florin Toma ;
Colonel(r.) Nicolae Avrămuț – invitat de onoare;
Agent șef principal (r.) Macavei Florin ;
Agent șef principal (r.) Mircea Mureșan ;
Agent șef adjunct Marius Milășan;
Agent principal Gabriel Szekely;
Agent Andrei Urâtu;
Agent Ciprian Pilat;
Agent Adrian Potopea;
Levente Ioan Polgar – mratonist aiudean, alături de cadre active din Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba și cadre active ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.
Mulțumiri și agentului Gabriel Brad – conducător auto.
Onoare și respect!
Cu deosebita considerație, agent șef principal Ioan Lucian Docea!