Vineri 27 septembrie 2019
MITING DE PROTEST
STOP ABUZURILOR DIN PENITENCIARUL MIERCUREA CIUC
Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, organizatie sindicala reprezentativa la nivel national, reprezentand salariati din intreg sistemul administratiei penitenciare, organizeaza un miting de protest in data de 27 septembrie 2019, in fata Penitenciarului Miercurea Ciuc ca urmare a modului abuziv, subiectiv si contrar prevederilor legale in care conducerea acestui penitenciar, in intregul ei, intelege sa conduca acest penitenciar, precum si a modului in care Administratia Nationala a Penitenciarelor intelege sa-si asume atributiile de control, indrumare, dar si statutul de partener social.
Astfel ca, desi timp de peste un an de zile am incercat sa discutam si sa gasim solutii atat cu conducerea pentenciarului Miercurea Ciuc, cat si cu conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor la o serie de probleme ce priveau tratamentul la care erau supusi membri nostri de sindicat din penitenciarul Miercurea Ciuc, membri de sindicat ce nu aveau alta vina decat ca apartineau unei structuri sindicale nou infintate, nu am reusit sa gasim intelegerea necesara. Mai mult, abuzurile conducerii penitenciarului s-au intensificat, fapt de care a stiut si conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor, conducatori ce au preferat sa nu isi asume rolul de conducere al acestui sistem, sistem care pe fondul diluarii autoritatii centrale a dus la o intensificare a abuzurilor comise de factorii de conducerea ai unor penitenciare.
Abuzurile conducerii penitenciarului Miercurea Ciuc s-au concretizat prin decizii abuzive de preluare a unor atributii de serviciu suplimentare, de decizii abuzive de schimbare a locurilor de munca, de tratament subiectiv raportat la acelasi tip de situatie sau mai grav la acoperirea unor situatii de conflict de interese flagrante(vezi situatia directorului adjunct siguranta detinerii si regim penitenciar), de acoperire a unor solicitari de incalcare a legii din partea directorului adjunct economico-administrativ al unitatii sau de acoperire a unor situatii in care conducatorii institutiei au intrat in conflict cu autoritatile statului, incalcand grav prevederile Codului deontologic si pe cele care reglementeaza activitatea sistemului penitenciar.
De toate aceste lucruri a luat cunostinta conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor si la cele mai multe sesizari nu a avut nicio reactie, iar atunci cand a avut, solutionarea incidentului s-a concretizat prin acoperirea abuzurilor conducerii penitenciarului.
ACTIUNI
- Miting in data de 27.09.2019 in fata penitenciarului Miercurea Ciuc
- Dezacordul Federatiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar privind depasirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare pentru anul 2019 (conform legislatiei si negocierilor colective in vigoare).
- Miting la sediul Administratiei Nationale a Penitenciarelor – data se va comunica
REVENDICARI
- Reinstituirea unui climat organizational corect, bazat pe aplicarea si respectarea prevederilor legale
- Aplicarea prevederilor legale privind evaluarea activitatii manageriale si psihologice a conducerii Penitenciarului Miercurea Ciuc in intregul ei
- Cerem incetarea suprasolicitarii si vulnerabilizarii personalului ca solutie pentru lipsa de resurse umane si financiare!
Schiopu Petre Florin
Presedinte – Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar
În sfârșit cineva se gândește și la amărâți!
sper ca cei veniti in control din partea M.J. sa auda maine revendicarile sindicalistilor.Am dori ca echipa de control sa nu plece fara a lasa posturi vacante in conducerea penit. m-ciuc,in special la E.A. si totodata solicitam corpului de control sa faca propuneri pentru evaluarea psihologica a d-nei Csila.
E grav, daca s-a ajuns sa iasa oamenii in stada pentru abuzuri, pentru incompetenata, pentru decizii abuzive si schimbari din functii. Ce se intampla, cum se conduce acest penitenciar ? Daca, cu colegii lor se comporta asa daraminte cu detinutii. Dar cum sa faca ei ce trebuie, cand directorul Miklos Zoltan e ruda cu mai marea puscariei Tamas Reka, cand directorul M.Z. e cumatru cu directorul adjunct Gherghel Cristinel, cand toata conducerea puscariei e membru de sindicat SNLP. De -ti vine sa razi in hoote Reka membra de sindicat, Oare nu plange dupa cotizatia de membru? Hei dar de ce sa-au bagat in sindicat ? Hai sa facem o parodie ca suntem la puscarie, Deci Reka, Dan si Teodora membri sindicat nu gluma, unul urla altul taie vauchere de prin parnaie, cealalat(a) mai tinerel zambeste mai mereu nitel, ca-l ei secund in zori se uita , usa la cabina el izbeste pe Zoli nici nu-l trezeste sa vada ca a lui nava, navigheaza in deriva cu ale Rekai maini pe cîrma. Sa ne vede in stada la protest, lumea de mult va huiduie pe strada, NU UITATI, functia si gradele nu le mai aveti cand iesiti pe poarta afara.
E grav, daca s-a ajuns sa iasa oamenii in strada pentru abuzuri, pentru incompetenta celor din conducere, pentru decizii abuzive si schimbari din functii. Ce se intampla, cum se conduce acest penitenciar ? Daca, cu colegii lor se comporta asa daraminte cu detinutii. Dar cum sa faca ei ce trebuie, cand directorul Miklos Zoltan e ruda cu mai marea puscariei Tamas Reka, cand directorul M.Z. e cumatru cu directorul adjunct Gherghel Cristinel, cand toata conducerea puscariei e membru de sindicat SNLP. De -ti vine sa razi in hohote, Tamas Reka membra de sindicat, Oare nu plange dupa cotizatia de membru? Hei dar de ce sa-au bagat ei in sindicat ? Hai sa facem o parodie ca suntem la puscarie, Deci Reka, Dan si Teodora membri sindicat nu gluma, unul urla altul taie vauchere de prin parnaie, cealalat(a) mai tinerel zambeste mai mereu nitel, ca-l ei secund in zori se uita , usa la cabina el izbeste pe Zoli nici nu-l trezeste sa vada ca a lui nava, navigheaza in deriva cu ale Rekai maini pe cîrma. Sa ne vede in stada la protest, lumea de mult va huiduie pe strada, NU UITATI, functia si gradele nu le mai aveti cand iesiti pe poarta afara.
toata vina pentru aceasta situatie o are Blaga fostul director al penitenciarului m-ciuc ,pus pe functie prin concurs la care a obtinut o medie cu mult sub 7 iar dupa contestatie a primit nota 7.02 adica ADMIS.Inca de la numirea sa pe functie a inceput impartirea cadrelor in doua ,adica prosti si destepti.Prostii erau aceea care munceau si desteptii aceia de care profita .Unii i-i umpleau portbagajul cu carne,altii i-i cumpara tigari,altii i-i umpleau rezervorul la masina,etc iar cea mai mare a puscariei i-l insotea la controalele de fond prin tara.Dar fiind putin mai smecher decat altii s-a priceput in a-si pregatii salariul inainte de iesirea la pensie cu 6 luni consecutiv 50la suta pentru lucrari de exceptie,ore suplimentare cat incape ,si uita asa cu o pensie modesta de peste 10.000 ron a parasit unitatea,dar nu inainte de a planta teroarea in unitate prin numirea la conducere a unor persoane nepricepute.Si uitati asa s-a ajuns in situatia in care unitatea a scapat de sub control.Pupincuristi lui Blaga au fost preluati automat de cei pe care i-a numit,si acuma se lupta doua tabere pro si contra conducerii.
Niste specii rare cum nu ti-au văzut ochii!
Bravo băieți,asa nu se mai poate, conducerea unității promoveaza prostia si incompetenta vezi lider si vicelider snlp!!
Bravo lor ca au curaj sa spuna adevarul!
Costele, ai pus punctul pe I .
Abuz, abuz directorul Miklos sa trimita la ANP solicitare de detasare a sefului biroului logistica in tara, el care a fost sef la personal atatia ani , în ce hal ajunge sa pricedeze ? Asta din doua motive 1. Nu cunoaste legislatia, procedura de detasare 2. Ori crede ca ANP-ul le faciliteaza lor celor de aici orice incompetenta. In schimb au avut grija sa procedeze in alt mod pentru a scapa de seful de la logistica RC care de cand a venit pe functie se lupta ca aceasta clica sa nu mai faca prostii pe banda rulanta si sa profite de naivitatea sau temerea unora punandu -i sa faca ilegalitati . Credem ca ANP si Corpul de Control al Ministrului care au luat cunostinta de tot ce face Directorul Miklos Zoltan , Directorii adjuncti Tamas Csilla si cu Gherghel Cristinel sa dispuna masuri drastice. Logistica au decimat- o, stau cu un singur responsabil, nu au redponsabil pe AFV, asta pentru ca il protejeaza pe C.I tehnicianul veterinar si-l tin in brate ca de” iau scapat pe Csilla si Blaga de vitel ” . Aceste nereguli trebuie sa inceteze, sesizati -va. Ajunge uitati-va la cate infractiuni fac zilnic. Stop tuturor abuzurilor.